Antena 3 CNN Ziua Națională Ambasadorul Republicii Elene, mesaj de Ziua Națională: "Avem un viitor măreț, care ne apropie și de care trebuie să profităm"

Ambasadorul Republicii Elene, mesaj de Ziua Națională: "Avem un viitor măreț, care ne apropie și de care trebuie să profităm"

Grecia sărbătorește pe 25 martie 203 ani de la Revoluția din 1821, care a marcat ieșirea țării de sub influența Imperiului Otoman.

de Redacția Antena 3 CNN    |    25 Mar 2024   •   10:40

Cu această ocazie, Excelența Sa Lili Evangelia Grammatika, ambasador al Republicii Elene în România, a transmis un mesaj publicului Antena 3 CNN, în care a subliniat legăturile istorice și culturale strânse dintre popoarele grec şi român.

Ea a anticipat o dinamică în creștere a comerțului bilateral și a turismului odată cu primirea completă a țării noastre în spațiul Schengen.

"Este, cu adevărat, o plăcere pentru mine să mă aflu în România și, de asemenea, să am ocazia să vă salut aici, la ambasada noastră, care este o frumoasă clădire în stil neoclasic din București, un oraș cu multe clădiri frumoase.

Sărbătoarea Zilei Naționale a Greciei în România cred că este ceva care îi emoționează foarte mult pe toți grecii. De fapt, independența Greciei a început în România, la Iași. Sărbătorirea are loc la Ateneu și la biserică și, după slujbă, sperăm să ni se alăture mulți greci din comunitatea locală.

De asemenea, mulți turiști din Grecia vor vizita Bucureștiul pentru a-și petrece sărbătorile aici, București și România, în general, fiind destinații tot mai apreciate.

De secole, comunitatea greacă are o prezență aici. Bineînțeles, ne bucură să vedem că, pe lângă cei 16-17 mii greci stabiliți aici, recunoscuți constituțional ca minoritate și care își folosesc limba maternă, există și o comunitate dinamică de afaceri, precum și studenți greci la universitățile românești.

Avem un trecut măreț, prezent și viitor mărețe care ne aduc unii lângă alții și de care trebuie să profităm. Aștept cu nerăbdare aderarea deplină a României la Spațiul Schengen, astfel încât călătoriile și schimburile turistice, dar și comerțul dintre țările noastre să devină și mai ușoare și să beneficiem de proximitatea noastră și de legăturile care ne unesc", a spus Sofia Gramata la Antena 3 CNN.

×
Parteneri
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată
x close