Antena 3 CNN Timp liber Muzică Reacția incredibilă a lui Celine Dion atunci când un fan, aflat în stare de ebrietate, a venit lângă ea pe scenă (VIDEO)

Reacția incredibilă a lui Celine Dion atunci când un fan, aflat în stare de ebrietate, a venit lângă ea pe scenă (VIDEO)

Reacția incredibilă a lui Celine Dion atunci când un fan, aflat în stare de ebrietate, a venit lângă ea pe scenă (VIDEO)
Sursa foto: foto: captură Youtube
11 Ian 2018   •   16:18

Celine Dion este una dintre cele mai apreciate și talentate artiste din lume, însă cu toate acestea nu este scutită de experiențele cu fani ce au comportamente mai puțin decente. 

La unul dintre concertele sale, Celione Dion s-a trezit pe scenă cu o fană, aflată în stare de ebrietate, care a venit să se dea în spectacol. A reușit să treacă de cei de la securitate și-a făcut apariția, în mod absolut surprinzător pentru toți cei prezenți, chiar lângă îndrăgita artista. Deși nu se aștepta, Celine a dat dovadă de multă eleganță și bun simț și și-a păstrat calmul până la final, încercând să facă haz de necaz. 

Angajații de la securitate au intervenit imediat și i-au permis cântăreței să-și continue momentul artistic. 

Gesturile ieșite din comun ale fanei, în momentul în care s-a urcat pe scenă, dar și reacția lui Celine Dion, pot fi văzute în clipul video de mai jos. 

×
Subiecte în articol: concert scena ebrietate Celine Dion
Parteneri
Români blocaţi de 24 de ore pe aeroportul din Dubai
x close