Antena 3 CNN Timp liber Film Portrete în pădure, din 24 martie. Un film de Dinu Tănase

Portrete în pădure, din 24 martie. Un film de Dinu Tănase

Portrete în pădure, din 24 martie. Un film de Dinu Tănase
23 Mar 2017   •   14:50

Inspirat din romanul “Duminica mironosițelor”, de Dana Dimitriu, filmul “Portrete în pădure”, reușeste să aducă misterul, intriga și suspansul încă din primele minute de vizionare. În calitate dublă de scenarist și regizor, Dinu Tănase, face extrem de ușor tranziția de la realitate la ficțiune, conducând povestea către un sfârșit dramatic.

Filmul este dedicat tuturor cinefililor pasionați de filmele thriller-polițiste.

Într-un moment bun al carierei, polițistul nostru primește o lovitură care-l năucește și din care nu-și mai poate reveni multă vreme. Renunță la toate avantajele unei cariere de succes și se retrage într-o activitate de rutină la o circa de poliție dintr-un cartier mărginaș. Dar viața merge înainte. Zi, noapte, povești triste “de cartier”, cazuri sociale.. “toamna plouă cu găinari”… comentează cu subalternul său într-un birou sordid de anchetă. Dar sigurul lucru pe care-l face absolut reflex – înrădăcinat în profesia sa de polițist, este acela de a studia fizionomiile celor din jur, de a descifra dincolo de aparențe, stări și motivații ascunse. Este probabil singurul motiv care-i menține pasiunea sa pentru meseria de polițist. O crimă petrecută în pădurea din apropierea orașului îi alimentează vechea pasiune. Anchete, investigații, ipostaze, toate puse în ramele portretelor care îi acoperă aproape unul din pereții camerei de lucru. În pădure, viața unui cuplu a fost distrusă. Supraviețuitorea agresiunii, în stare de șoc, nu poate contribui la bunul mers al anchetei. Misterul crimei care bântuie “ pădurea blestemată” cum îi spun localnicii și care “ parcă-i înghite pe cei care intră în ea”, pare de neelucidat. Când nu se aștepta, trecutul se întoarce nemilos împotriva lui. Ireparabilul se produce printr-un gest necugetat și violent. Sub povara faptei săvârșite, va trebui totuși să ducă la capăt ancheta. Reconstituirea sfârșește dramatic. Acuzat și acuzator, la marginea pădurii, chemat parcă misterios de ea, va trebui să ia o hotărâre…

Premiera filmului va avea loc pe data de 24.03.2017, orele 19.00, la Cinema Union, Str. Ion Câmpineanu, nr.21, București, iar durata producției este de 90 de minute.

×
Parteneri
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii
x close