Antena 3 CNN Timp liber Muzică O artistă legendară a încetat din viață. Era numită ”fata cu ochii de aur”

O artistă legendară a încetat din viață. Era numită ”fata cu ochii de aur”

O artistă legendară a încetat din viață. Era numită ”fata cu ochii de aur”
Sursa foto: sursă foto: wikipedia
03 Noi 2019   •   16:46

Celebra cântăreaţa şi actriţă franceză Marie Laforęt a murit sâmbătă la Genolier (Elveţia) la vârsta de 80 de ani, a anunţat familia sa într-un comunicat citat duminică de AFP.

Publicaţia Purepeople notează că celebra exponentă a şansonetei franceze împlinise 80 de ani la 5 octombrie.

Marie Laforęt s-a stins la 2 noiembrie în Elveţia, unde se stabilise în anii 1970, la o clinică din Genolier, unde era spitalizată de mai multe săptămâni, potrivit informaţiilor furnizate de fiica ei, Lisa Azuelos.

Este vorba de aceeaşi clinică unde a fost internat anul acesta actorul Alain Delon după ce a suferit un AVC.

Marie Laforęt, pe numele său adevărat Maitena Doumenach, lasă în urmă un repertoriu strălucit de nu mai puţin de 14 albume de studio în limba franceză. Ea cânta de asemenea în limba spaniolă, portugheză şi italiană.

Artista a jucat în filmele unor regizori precum Georges Lautner, Henri Verneuil, Pierre Granier-Deferre, Michel Deville, sau Jean-Pierre Mocky.

În 1963, ea a lansat primul său cântec "Les vendanges de l'amour" compus de Danyel Gerard. Aveau apoi să apară şi alte melodii de succes ca "Ivan, Boris et moi", "Il a neige sur Yesterday" (un cântec tribut pentru trupa Beatles), "Viens sur la montagne", "Marie douceur, Marie colere", sau "Que calor la vida".

Artista revenise pe scenă, în 2006, cu un concert la Teatrul Bouffes-Parisiens.

În afară de fiica sa Lisa Azuelos, cunoscuta regizoare a filmului LOL, artista lasă în urmă alţi doi fii: Jean-Mehdi-Abraham Azuelos, născut tot din relaţia ei cu omul de afaceri Judas Azuelos, şi E?ve-Marie-Deborah, rod al căsătoriei sale cu Alain Kahn-Sriber.

Cauzele decesului interpretei melodiilor "Vendanges de l'amour" sau "Viens, viens" nu au fost precizate, încheie AFP.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: artista moarte
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close