Antena 3 CNN Timp liber Muzică Manuscrisul piesei "The Times They Are A-changin'", de Bob Dylan, cumpărat cu 422.500 dolari

Manuscrisul piesei "The Times They Are A-changin'", de Bob Dylan, cumpărat cu 422.500 dolari

Manuscrisul piesei "The Times They Are A-changin'", de Bob Dylan, cumpărat cu 422.500 dolari
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
12 Dec 2010   •   12:49

Manuscrisul piesei "The Times They Are A-Changin'", unul dintre cele mai renumite cântece compuse de Bob Dylan în anii '60, a fost achiziţionat, vineri, în cadrul unei licitaţii organizate la New York, pentru suma de 422.500 de dolari, au anunţat reprezentanţii casei Sotheby's, citaţi de AFP.
   
Colecţionarul american Adam Sender, proprietarul fondului speculativ Exis Capital, a câştigat licitaţia, cumpărând cele două foi de hârtie pe care Bob Dylan a scris cu creionul versurile acestei piese, fără notele muzicale.
   
Documentul era evaluat de specialişti la o sumă cuprinsă între 200.000 de dolari şi 300.000 de dolari.
   
Cântecul "The Times They Are A-Changin'" a dat titlul celui de-al treilea album din cariera celebrului cantautor american, un simbol al mişcării protestatare din America anilor '60. Lansat în ianuarie 1964, piesele de pe acest album vorbesc despre rasism, sărăcie, angajament politic şi schimbări sociale.
   
Bob Dylan, care va împlini vârsta de 70 de ani în mai 2011, continuă să înregistreze şi să susţină concerte, revenind în ultimii ani către stilul blues.
   
Bob Dylan, pe numele adevărat Robert Allen Zimmerman, născut pe 24 mai 1941, în Duluth, Minnesota, este cântăreţ, compozitor şi poet, el fiind, de zeci de ani, una dintre figurile reprezentative ale muzicii mondiale. Cele mai celebre lucrări ale lui Dylan datează din anii '60, când acesta a devenit faimos. Multe dintre cântecele sale, precum "Blowin' in the Wind" şi "The Times They Are a-Changin'", au devenit adevărate imnuri anti-război şi ale mişcărilor pentru drepturile civile.
   
Bob Dylan, una dintre figurile emblematice ale istoriei muzicii, a concertat pentru prima dată în România, în luna iunie, în cadrul Never Ending Tour - şirul de reprezentaţii neîntrerupte ale cântăreţului, început în iunie 1988.

×
Subiecte în articol: Bob Dylan cantec cantaret licitatie
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close