Antena 3 CNN Timp liber Film Gala Premiilor Emmy. Marele favorit al galei, serialul „Game of Thrones”, a câștigat două trofee

Gala Premiilor Emmy. Marele favorit al galei, serialul „Game of Thrones”, a câștigat două trofee

Gala Premiilor Emmy. Marele favorit al galei, serialul „Game of Thrones”, a câștigat două trofee
23 Sep 2019   •   09:49

Gala premiilor Emmy, care răsplătesc cele mai bune producţii de televiziune, s-a încheiat cu puţin timp în urmă la Los Angeles. 

Marele favorit, serialul „Game of Thrones”, a primit numai două trofee cărora li s-au adăugat totuşi aplauzele sălii, la încheierea ultimului sezon. 

La categoria comediilor, nimeni nu se aştepta la succesul serialului britanic "Fleabag". Vedeta sa, Phoebe Waller-Bridge, a primit, personal, două trofee, pentru rol principal feminin şi scenariul primului episod. Nici ei nu i-a venit să creadă că a fost chemată a doua oară pe scenă. 

"Fleabag" a mai obţinut două premii: pentru regie şi pentru cel mai bun serial de comedie. Producţia britanică a întrecut, la ambele categorii, revelaţia ediţiei trecute a premiilor Emmy, "Minunata doamnă Maisel". Dar şi acesta a primit patru trofee pentru roluri secundare şi actori invitaţi. 

Dintre miniseriale s-a remarcat "Cernobîl", producţia inspirată din realitate care a suscitat vii dezbateri în toată lumea.

Bill Hader, Jodie Comer, Patricia Arquette şi Jason Bateman s-au numărat, de asemenea, printre laureaţi la diferite categorii. Iar defilarea spectaculoasă a vedetelor pe covorul roşu va stârni, ca de fiecare dată, discuţii pasionate în rândul amatorilor de modă.

 

×
Subiecte în articol: televiziune Game of Thrones
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close