Antena 3 CNN Timp liber Film Doliu în lumea teatrului românesc! Actorul Damian Crâșmaru a murit la 88 de ani

Doliu în lumea teatrului românesc! Actorul Damian Crâșmaru a murit la 88 de ani

Doliu în lumea teatrului românesc! Actorul Damian Crâșmaru a murit la 88 de ani
11 Iul 2019   •   11:32

Teatrul românesc este din nou în doliu! Actorul Damian Crâșmaru a murit, joi, la vârsta de 88 de ani, la un an și trei luni de la moartea soției sale, actrița Carmen Stănescu.

Anunțul a fost făcut de colegii săi de la Teatrul Național din București.

“Cu adâncă durere, colegii din Teatrul Național din București se despart astăzi de marele actor și om de teatru DAMIAN CRÂȘMARU (1931 - 2019). Un actor cu o forță deosebită, cu o prezență impunătoare și cu un talent șlefuit de mari nume ale scenei, precum George Timică și Ion Finteșteanu, Damian Crâșmaru a debutat pe prima scenă a țării în 1953 și de atunci a rămas profund legat de ea.

Alături de Doamna sa, marea actriță Carmen Stănescu, de care din păcate ne-am despărțit de curând, ne-a încântat serile pe scena TNB în spectacole memorabile.

Va rămâne în sufletele și inimile noastre cu numeroase roluri remarcabile, cu vocea sa inconfundabilă și cu noblețea și discreția sa. Dumnezeu să îl aibă în pază!”, este mesajul postat pe pagina oficială a PNB.

Actorul Damian Crâşmaru s-a născut la 2 iunie 1931, la Ploieşti.

Artistul a absolvit în 1953 Institutul de Teatru 'I. L. Caragiale', ca şef de promoţie, la clasa profesorului Ion Finteşteanu. A debutat în teatru în timpul facultăţii, la Studioul Casandra, unde a întruchipat personajul Tartuffe din piesa cu acelaşi nume de Moliere, în regia lui Ion Finteşetanu (1952).

În piesele în care a jucat, a reuşit să fie rege, savant, istoric, cerşetor, îndrăgostit, gelos, disperat, aventurier. A fost Othello în "Othello" de William Shakespeare; Don Luis şi Don Manuel în "Doamna nevăzută" de Calderon de la Barca, în care a jucat pentru prima dată cu soţia sa; Sebastian în "Furtuna" de William Shakespeare; Alexandr în "Cei din urmă" de Maxim Gorki; Rudy în "Patima roşie" de Mihail Sorbul; Tybalt în "Romeo şi Julieta" de William Shakespeare; Henric II în "Becket" de Jean Anouilh; Tom Finley jr. în "Dulcea pasăre a tinereţii" de Tennessee Williams; Don Cezar în "Dona Diana" de Camil Petrescu; Cyrano în "Cyrano de Bergerac" de Edmond Rostand; Andrei Golubev în "Între patru ochi" de Alexandr Ghelman (piesă care s-a jucat nouă ani, peste 500 de spectacole); Nae Girimea în "D'ale carnavalului" de I.L. Caragiale; Gaev în "Livada cu vişini" de Cehov; Henry II Plantagenet în "Leul în iarnă" de James Goldman; Cebutikin în "Trei surori" de Cehov.

A jucat în filmele "Încrederea"(1984), "Pepe şi Fifi" (1994), dar şi în peliculele TV: "Uitarea" (1977), "Harvey" (1994), "Totul e un joc" (1998).

În 2002, Damian Crâşmaru a fost decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler. În 2007 a primit Premiul "Nicolae Bălţăţeanu" la Gala Premiilor Păcală. În anul 2003, compania SIVECO România a acordat cuplului artistic Damian Crâşmaru şi Carmen Stănescu 'Premiul de simpatie'.

×
Parteneri
Schimbare radicală în funcţionarea Poştei Române
x close