Beatrice Cristea, olimpică și elevă în clasa a XII-a la Colegiul Lazăr, este în acest moment unul dintre cei mai buni elevi din toate timpurile ai colegiului din Sibiu, potrivit directorului şcolii. Tânăra a fost admisă la unele dintre cele mai bune universități din lume.
Un tânăr de 25 de ani din Avrig, județul Sibiu, a murit la o săptămână după ce a ajuns la Urgențe. Medicii au spus că are o infecție la plămâni și l-au trimis acasă cu un tratament cu antibiotic. Mama sa, disperată, vrea să facă un apel către Colegiul Medicilor.
În comuna Poplaca, din Sibiu, familia Muntean se remarcă prin afacerea lor de succes. Inițial începută de părinți, Maria și Ion Muntean, afacerea a fost preluată cu pasiune de către fiii lor, Claudiu și Gabriel. "Primele produse le-am dat prietenilor, abia mai târziu au venit și vânzările", spun ei.
Raluca Turcan, ministrul al Culturii şi deputat de Sbiu, a anunţat, astăzi, într-o conferinţă de presă că rezultatele din Sibiu sunt bune, însă echipa locală a PNL "şi-a propus mai mult".
Tavanul sălii de clasă care a căzut peste patru elevi, în satul Alămor din județul Sibiu, s-a prăbuşit din cauza curenților de aer, dar şi a porumbeilor, susține directorul școlii.
Tavanul unei săli de clasă de la Şcoala Gimnazială Alămor din localitatea Loamneş, judeţul Sibiu, s-a prăbuşit. Mai mulți elevi au fost transportați la spital.
Prima biopsie pulmonară CT ghidată a fost realizată în cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală, ca urmare a colaborării dintre medicii radiologi și chirurgii toracici ai Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.
5 din cele 20 de case din satul Petiș sunt locuite de profesori universitari. Lor li s-au alăturat și alți intelectuali care și-au făcut aici case de vacanță, iar astfel au reînviat un sat părăsit din inima Transilvaniei.
Aeroportul Internațional din Sibiu devine cel mai modern aeroport regional din România datorită unor investiții în echipamente de securitate de ultima generație, de la porțile automate cu recunoaștere facială și până la sistemele integrate de identificare a explozibililor.
Un cetăţean german a rămas surprins de prețurile dintr-un supermarket din România. Bărbatul spune că există o diferență semnificativă între Germania și țara noastră, din acest punct de vedere.
Un obiect misterios apărut pe cer, nopți la rând, în Sibiu, le-a dat bătăi de cap localnicilor, neștiind ce ar putea fi. Acesta a fost descris ca o minge luminoasă.
Apar noi detalii în cazul uciderii lui Adrian Kreiner. Unul dintre suspecți a explicat cum s-a executat jaful şi apoi uciderea omului de afaceri din Sibiu.