Femeia ucisă, tranşată şi aruncată pe câmp, lângă autostrada A1, în Dâmboviţa, este femeia dată dispărută în Bucureşti. Potrivit unor surse, tânăra avea 38 de ani şi a fost dată dispărută pe 6 martie 2024. Totodată, anchetatorii ar avea deja un cerc de suspecţi în cazul oribilei crime.
Avocatul Daniel Ionaşcu a analizat cazul din Dâmbovița, acolo unde nişte trecători au găsit mai multe fragmente umane pe un câmp. Acesta a exprimat două ipoteze şi a lansat un semnal de alarmă cu privire la fenomenul violenței între oameni care ia amploare în România.
O șoferiță prinsă cu numere false a fost încătușată și bătută cu picioarele de polițiștii care au tras-o pe dreapta, în județul Dâmbovița. Atenţie, urmează imagini şi informaţii care vă pot afecta emoțional!
Vrăjitoarea Sidonia a oferit, în exclusivitate, pentru Antena 3 CNN, declarații în cazul crimei de la Padina, județul Dâmbovița, în care sunt suspecți cei trei copii ai săi.
O mamă şi cele două fetiţe ale sale au fost găsite în casă în stare de inconştienţă, la Morteni, în judeţul Dâmbovița, iar medicii au constat ulterior decesul lor.
O femeie de 64 de ani a fost găsită înecată în râul Dâmbovița de polițiștii din București, după ce a fost dată dispărută de familie în cursul zilei de marți.