Cutremur puternic în nord-estul Japoniei. Operatorul centralei nucleare avariate Fukushima Daiichi a anunţat că şi-a suspendat "ca măsură de precauţie" procesul de deversare a apei tratate, din centrală în mare, după seism.
Două cutremure au avut loc astăzi, 10 martie 2024, în zona seismică Vrancea, informează Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).
Data la care s-ar putea produce următorul cutremur mare în România. Primul cutremur puternic, în 1599, în timpul lui Mihai Viteazul, culmea, a avut loc în ziua de 4 martie.
La 47 de ani de la cutremurul devastator care a lovit România în 1997, românii sunt încă în pericol. Specialiștii avertizează un cutremur mult mai puternic ca acela, iar în acest moment, multe clădiri din țară stau să cadă.
Este alertă pe Valea Borod din județul Bihor! Apele au devenit roșii. Specialiștii spun că ar exista o legătură între acest fenomen și cutremurul de săptămâna trecută.
E posibil ca România să fie lovită de mare cutremur în mai puțin de două decenii. Asta arată calculele seismologilor. De aceea, este prioritar ca toate clădirile din țară, atât cele pentru locuit, cât și instituțiile publice, să fie pregătite să reziste.
Opt milioane de gospodării din România nu vor primi despăgubiri în cazul unui cutremur major. Doar una din cinci locuințe din ţara noastră are asigurare. Cifrele alarmante au fost analizate cu persoane cheie la conferința organizată de Antena 3 CNN, ce are loc la 47 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, cutremur care a luat viața la 1.400 de persoane.
Opt milioane de gospodării din România nu vor primi despăgubiri în cazul unui cutremur major. Doar una din cinci locuințe din țara noastră are asigurare obligatorie.
Opt milioane de gospodării din România nu vor primi despăgubiri în cazul unui cutremur major. Doar una din cinci locuințe din țara noastră are asigurare obligatorie.
Raed Arafat, Secretarul de Stat în Ministerul Afacerilor Interne, a participat la Conferința națională ”EȘTI SIGUR, NU EȘTI SINGUR – Asigurarea imobilelor, singura protecție în fața riscului seismic“, unde a vorbit despre cât de pregătită este România în caz de cutremur.
Dr. Dragoș Toma-Dănilă, cercetător INFP, a vorbit despre riscul de cutremure în țara noastră, la conferința națională ”EȘTI SIGUR, NU EȘTI SINGUR” – 10 motive de încredere prin asigurările în caz de dezastru, organizată în cadrul proiectului România Inteligentă.
Cutremur în România, astăzi, 16 februarie 2024. Un cutremur a avut loc în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Cutremure în România, 8 februarie 2024. Un cutremur s-a produs foarte aproape de București, la o distanță de doar 20 de kilometri. Câteva ore mai târziu, un nou cutremur, a avut loc în Vaslui.
O serie de cutremure ciudate s-a înregistrat, în ultimele zile, în zone din România care nu au avut, până acum, o activitate seismică importantă, precum Ilfov sau Vaslui.