Antena 3 CNN Sport Off Sport George Cosac a fost reales preşedinte al Federației Române de Tenis

George Cosac a fost reales preşedinte al Federației Române de Tenis

George Cosac a fost reales preşedinte al Federației Române de Tenis
17 Noi 2017   •   18:43

Fostul tenisman George Cosac a fost ales, vineri, pentru al doilea mandat consecutiv în funcția de președinte al Federației Române de Tenis, fiind votat în majoritate de membrii afiliați prezenți la Adunarea Generală.

La Adunarea Generală a FRT de vineri au fost prezenți 160 de membri afiliați. Dintre aceștia, 140 i-au acordat votul lui George Cosac.

Fostul tenisman a câștigat alegerile din postura de candidat unic. Răzvan Itu, Dumitru Hărădău și Daniel Marius Vecerdea, care își anunțaseră inițial intenția de a candida, au renunțat înaintea ședinței de vineri, conform unor surse din cadrul Adunării Generale a FRT.

Alegerile au fost inițial programate pentru 6 aprilie, dar nu s-au putut organiza din cauza unor probleme juridice ca urmare a unei acțiuni declanșate de clubul Pamira Sibiu, prin reprezentantul său Marius Daniel Vecerdea, candidat la funcția de președinte al FRT. Acesta a descoperit faptul că doar 54 de structuri sunt afiliate cu drepturi depline de vot la FR de Tenis, acestea fiind înscrise la registrul federațiilor. În consecință, MTS a blocat organizarea alegerilor până la rezolvarea situației.

La Adunarea Generală din 2 noiembrie, alegerile au fost amânate din nou după ce reprezentanții MTS au amenințat cu suspendarea finanțării federației dacă nu se respectă cvorumul legal de 54 de membri fondatori. De altfel, reprezentanții MTS au fost prezenți și la Adunarea Generală de vineri, dar au plecat înainte de începerea votului pentru președinția FRT.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: presedinte
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close