Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Handbal CSM București, victorie la debutul în Liga Campionilor

CSM București, victorie la debutul în Liga Campionilor

CSM București, victorie la debutul în Liga Campionilor
05 Oct 2018   •   20:30

CSM Bucureşti a debutat cu o victorie în Grupa D a Ligii Campionilor la handbal feminin, învingând cu scorul de 36-31 (18-13) echipa maghiară FTC-Rail Cargo Hungaria, în meciul disputat vineri în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Bucureşti. 

Campioana României a controlat jocul cu vicecampioana Ungariei şi a avut o evoluţie bună în atac. Echipa antrenată de Magnus Johansson a condus de mai multe ori la diferenţă de şapte goluri. Cristina Neagu a fost cea mai bună marcatoare, cu 9 goluri, celelalte goluri ale gazdelor fiind reuşite de Majda Mehmedovic, 8, Amanda Kurtovic, 6, Andrea Lekic, 5, Dragana Cvijic şi Jovanka Radicevic, câte 3, Elizabeth Omoregie, 2. 

Pentru oaspete au înscris Noemi Hafra, 6 goluri, Aniko Kovacsics, 5, Nadine Schatzl, 4, Viktoria Lukacs, Danick Snelder, Kinga Kliviniy şi Nerea Pena Abaurrea, câte 3, Dorottya Faluvegy, 2, Dora Hornyak şi Greta Marton, 1. 

CSM Bucureşti a câştigat Liga Campionilor în anul 2016. 

×
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close