Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Doliu în artele marţiale. Fosta karatistă de 15 ani Cosmina Păun a murit de leucemie

Doliu în artele marţiale. Fosta karatistă de 15 ani Cosmina Păun a murit de leucemie

Doliu în artele marţiale. Fosta karatistă de 15 ani Cosmina Păun a murit de leucemie
Sursa foto: cosmina paun
28 Ian 2010   •   14:23

Era o tânără speranţă a sportului românesc. Cu toate acestea, zborul i-a fost curmat în iunie 2009, când a aflat că suferă de o boală ucigătoare, leucemie acută mieloblastică. Marţi, Cosmina Păun a pierdut lupta prea dură pentru vârsta ei şi s-a stins la doar 15 ani, în Spitalul "Marie Curie" din Bucureşti". Tânăra karatistă a suscitat un puternic val de simpatie în lumea sportului şi a fost vizitată şi ajutată material de multe nume cunoscute ale sportului.
Leucemie acută mieloblastică este, de fapt, un cancer al sângelui şi al măduvei spinării şi nu este deloc o afecţiune rară. Cu toate acestea, trantamentul este scump şi necesită, printre altele, o intervenţie chirurgicală, pentru care familia Cosminei nu avea bani. Camelia Potec, Maricica Puică, Nadia Comăneci, Alina Dumitru, Mihai Leu, Cătălina Ponor, Silvia Stroescu, Octavian Belu, Marian Drăgulescu şi Bănel Nicoliţă sunt printre sportivii care au ajutat-o financiar pe Cosmina. Cu toate acestea, ea nu a făcut în cele din urmă decât tratament cu citostatice şi antibiotice, necesar pentru pregătirea intervenţia. Din nefericire, nu a rezistat la chimioterapie şi, marţia, a decedat în spital.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: leucemie deces
Parteneri
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic
x close