Antena 3 CNN Show Showbiz Simona Pătruleasa, amintiri din perioada de început: „Trăiam dintr-un salariu foarte modest”

Simona Pătruleasa, amintiri din perioada de început: „Trăiam dintr-un salariu foarte modest”

Simona Pătruleasa, amintiri din perioada de început: „Trăiam dintr-un salariu foarte modest”
Sursa foto: Facebook Simona Patruleasa
28 Mai 2017   •   22:40

Simona Pătruleasa și-a amintit de vremurile când nu aprea pe micile ecrane și când nu era una dintre cele mai de succes și mai îndrăgite prezentatoare de televiziune de la noi.

„Când eram învăţătoare, fă­ceam zilnic naveta şi – închipuieşte-ţi! – pri­chin­deii mei mă aşteptau în fiecare zi în staţia de autobuz, cu bucheţele de flori adunate din grădină, iar apoi, după program, mă însoţeau până în staţia de auto­buz! Totul din proprie iniţiativă! Nu aveam bani, trăiam din sala­riul foarte modest de învăţă­toare, dar primeam atâ­ta iubire şi atenţie din partea copiilor, încât atunci am realizat că poţi să fii fericit şi dacă n-ai averi, că poţi să fii fericit şi „cu foarte puţin”, pen­tru că acel „puţin” înseamnă mai mult decât orice.

Chiar şi azi, în clipele mai grele sau când pre­zint ştiri des­pre oameni sărmani şi singuri, îmi dau seama că mie Dumnezeu mi-a dat mai mult decât am cerut sau decât aş fi putut să sper: dra­gostea foş­tilor mei elevi, dragostea familiei mele, apre­cie­rea oame­ni­lor care mă urmăresc la tele­vizor! Asta e cea mai de preţ avere!”, a declarat Simona Pătruleasa, pentru Formula AS.

×
Parteneri
Marele Premiu al Chinei | Tabloul complet al calificărilor
x close