Antena 3 CNN Show Showbiz Mick Jagger a devenit străbunic

Mick Jagger a devenit străbunic

Mick Jagger a devenit străbunic
Sursa foto: foto: AGERPRES
20 Mai 2014   •   09:17

Mick Jagger de la The Rolling Stones a devenit străbunic, a confirmat luni o purtătoare de cuvânt a solistului, citată de AGERPRES.

Presa anunțase anterior că o nepoată de 21 de ani a lui Mick, Assisi Jagger, a adus pe lume o fetiță, al cărei tată este un bucătar pe nume Alex Key, de 25 de ani.

''Femeile din familia noastră tind să aibă copii de tinere, este în gene'', declara într-un recent interviu Assisi, care trăiește în Cornwall, în sud-vestul Angliei.

Ea a adăugat atunci, referindu-se la reacția viitorului străbunic: ''Îmi închipui că e plăcut să fii străbunic, deși nu sunt sigură că-i place ideea îmbătrânirii sau să i se spună așa". "Eu îi spun Mick și n-am să încep să-i spun ''bunicule'', a subliniat Assisi Jagger.

Celebrul solist, a cărui parteneră de mulți ani L'Wren Scott s-a sinucis acum două luni la New York, nu a comentat, pentru moment, informația privind noul său statut.

La rândul ei, mama tinerei Assisi, Jade Jagger (42 de ani), este însărcinată în șase luni. Cele două au participat în martie la o petrecere de întâmpinare a viitorilor membri ai familiei, organizată de Jerry Hall — modelul texan a cărui idilă cu Mick a dus la divorțul acestuia de mama lui Jade, Bianca Jagger, a relatat atunci cotidianul britanic Daily Mail.

Mick Jagger, care va împlini 71 de ani în iulie, are șapte copii, de la patru femei, și patru nepoți.



×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close