Antena 3 CNN Politică Vasile Dîncu, prima reacție după ce a demisionat din funcția de ministru al Apărării

Vasile Dîncu, prima reacție după ce a demisionat din funcția de ministru al Apărării

Vasile Dîncu susține că nimeni nu i-a cerut demisia până în acest moment. Pe de altă parte, acesta nu este dispus să ofere niciun fel de detalii cu privire la motivul pentru care a renunțat la funcția de ministru al Apărării.

Vasile Dîncu, prima reacție după ce a demisionat din funcția de ministru al Apărării
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Laura Dinu    |    24 Oct 2022   •   13:46

”M-am exprimat foarte clar și nu vreau să dau niciun detaliu. Nu știu de când s-a format (ruptura cu Klaus Iohannis, n.red.), dar aud pe surse, de șase luni, că trebuie să demisionez. 

Eu am declarat foarte clar în acel comunicat motivul demisiei mele”, a spus Vasile Dîncu, luni dimineața.   

”Nu am avut niciun reproș concret din partea președintelui. Nu am vorbit nici astăzi, nici ieri cu președintele Klaus Iohannis. 

Până acum nu mi-a cerut nimeni demisia”, a mai spus Vasile Dîncu la scurt timp după ce și-a anunțat demisia. 

Cine i-ar putea lua locul lui Vasile Dîncu la Ministerul Apărării. Primele nume vehiculate

Antena 3 CNN a prezentat primele nume vehiculate pentru înlocuirea lui Vasile Dîncu la șefia Ministerului Apărării.

La acest moment există două variante posibile pentru preluarea Ministerului Apărării, după ce interimatul preluat de premierul Nicolae Ciucă se va încheia. Acest interimat poate dura maximum 45 de zile, însă sursele Antena 3 CNN susțin că va fi unul mult mai scurt. 

Este vorba despre senatorul PSD Angel Tîlvăr, care este membru în Comisia de politică externă. Acesta a avut trei mandate de deputat, în acest moment fiind senator din partea Partidului Social Democrat. 

O altă variantă luată în calcul este cea a europarlamentarului Mihai Tudose, însă, spun surse politice, acesta nu ar fi dispus să renunțe pentru o perioadă de câteva luni la această funcție doar pentru a prelua Ministerul Apărării. 

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, și-a dat demisia

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, și-a dat demisia. ”Motivez gestul meu prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, comandantul suprem al Armatei” este mesajul ministrului.

Ministrul Apărării Vasile Dîncu a demisionat din funcție, conform unui anunț postat pe Facebook.

”În cursul acestei dimineți, am înaintat Prim Ministrului României, Nicolae Ciucă, demisia mea din funcția de ministru al apărării naționale. 
Redau, mai jos, textul integral: 

Domnului Prim Ministru al Guvernului României
Nicolae - Ionel Ciucă

DEMISIE

Subsemnatul Vasile DÎNCU, membru al Guvernului României, deținător al portofoliului apărării, vă rog să luați act de demisia mea din această funcție.
Motivez gestul meu prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, comandantul suprem al Armatei. Consider necesară retragerea mea din această funcție pentru a nu prejudicia în niciun fel procesele de decizie și programele care necesită fluiditate pe întreg lanțul de comandă și pentru a nu bloca o serie de proiecte absolut necesare pentru funcționarea optimă a Ministerului Apărării Naționale și a Armatei Române.

Domnule Prim Ministru, vă mulțumesc pentru colaborarea onestă și deschiderea de care ați dat dovadă pe tot parcursul activității guvernamentale comune și vă asigur de tot sprijinul meu pentru toate proiectele și programele Ministerului si Armatei Române,  din calitatea de senator, membru în Parlamentul României. Vasile DÎNCU”, a scris ministrul Apărării, într-o postare pe Facebook.

×
Parteneri
Prognoza meteo actualizată pentru minivacanța de 1 mai și Paște
x close