Antena 3 CNN Politică Medicul Cătălin Cîrstoiu, testat de PNL şi PSD pentru candidatura la Primăria Capitalei

Medicul Cătălin Cîrstoiu, testat de PNL şi PSD pentru candidatura la Primăria Capitalei

PSD și PNL testează candidați independenți pentru Primăria Capitalei. Una dintre variante este medicul ortoped Cătălin Cîrstoiu, în prezent manager al Spitalului Universitar de Urgență București și fin al fostului președinte al României, Traian Băsescu.

de Redacția Antena 3 CNN    |    22 Feb 2024   •   17:57

Cătălin Florin Cîrstoiu, în vârstă de 49 de ani, este doctor în științe medicale, profesor universitar, decan al Facultății de Medicină U.M.F "Carol Davila", din Bucureşti. De asemenea, medicul este decorat cu Ordinul Sanitar în grad de Cavaler.

Potrivit surselor Antena 3 CNN, medicul Cătălin Florin Cîrstoiu are o relație bună cu preşedintele Klaus Iohannis şi este unul din candidații favoriți pentru Primăria Capitalei.

Urmează ca varianta medicului Cătălin Cîrstoiu să fie testată, adică să fie măsurată în cercetări sociologice, în sondaje, să se vadă care sunt șansele sale împotriva lui Nicușor Dan din poziția de candidat comun PSD-PNL și apoi să se ia decizia la nivelul celor două partide.

Un alt nume vehiculat este cel al milionarului Dan Șucu. Contactat de echipa Decisiv, Șucu susține că nu intenționează să intre în politică, dar evită să spună dacă liderii coaliției, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, i-au propus să candideze împotriva actualului primar al Capitalei, Nicușor Dan.

"Nu sunt interesat. Nu sunt politician și nici nu mă interesează o carieră politică", a spus Dan Şucu, om de afaceri.

 

×
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close