Antena 3 CNN Politică Reacţia lui Klaus Iohannis după căderea rachetelor în Polonia: "Suntem în contact cu partenerii și aliații noștri"

Reacţia lui Klaus Iohannis după căderea rachetelor în Polonia: "Suntem în contact cu partenerii și aliații noștri"

Președintele României Klaus Iohannis a reacționat, marți seara, după căderea rachetelor în Polonia.

Reacţia lui Klaus Iohannis după căderea rachetelor în Polonia: "Suntem în contact cu partenerii și aliații noștri"
Sursa foto: Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    15 Noi 2022   •   22:49

"România este în deplină solidaritate cu prietenul și aliatul nostru Polonia în urma știrilor îngrijorătoare legate de exploziile de pe teritoriul său.

Suntem în contact cu partenerii și aliații noștri", este mesajul transmis de Iohannis pe Twitter.

Rachete căzute în Polonia. Doi oameni au murit | Guvernul a convocat Consiliul de securitate

Doi oameni au murit după ce două rachete au lovit marţi satul Przewodow din Polonia, în apropierea frontierei cu Ucraina, în timpul atacurilor ruseşti asupra oraşelor şi infrastructurii ucrainene.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a cerut întrunirea de urgenţă a comitetului guvernamental pentru securitatea şi apărarea naţională, a anunţat pe Twitter un purtător de cuvânt al cabinetului de la Varşovia.

Un înalt oficial din domeniul informaţiilor din SUA a declarat pentru Associated Press că rachetele erau ruseşti.

Departamentul american al apărării a comunicat că deocamdată nu poate confirma ştirile despre incident. 

×
Subiecte în articol: rachete Polonia Klaus Iohannis
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close