Antena 3 CNN Politică Iohannis și-a anulat vizita într-o țară vecină. „Am fost foarte, foarte neplăcut surprins”

Iohannis și-a anulat vizita într-o țară vecină. „Am fost foarte, foarte neplăcut surprins”

Iohannis și-a anulat vizita într-o țară vecină. „Am fost foarte, foarte neplăcut surprins”
Sursa foto: Foto: presidency.ro
21 Sep 2017   •   20:02

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi, că și-a contramandat vizita pe care urma să o efectueze în luna octombrie în Ucraina, ca urmare a adoptării legii educației, considerând că acest act normativ contravine bunelor intenții reciproce și limitează drastic accesul minorităților la educația în limba maternă.

"În consecință, când am aflat de această lege, am contramandat vizita mea în Ucraina și am contramandat și primirea președintelui Parlamentului, care se anunțase pentru sfârșitul lunii septembrie la mine, dând astfel semnale diplomatice extrem de puternice. Anularea unei vizite prezidențiale e un semnal extrem de puternic", a declarat Iohannis.

El a subliniat că legea educației adoptată în Ucraina contravine bunelor intenții reciproce.

"Într-adevăr, o tematică neplăcută această evoluție din Ucraina cu Legea educației. Am avut prevăzută o vizită în Ucraina pentru luna octombrie a acestui an, o vizită pe care am pregătit-o în mai multe runde de discuții cu președintele Poroșenko. Ultima rundă de discuții am avut-o cu ocazia întâlnirii NATO de la Bruxelles. Am fost foarte, foarte neplăcut surprins de evoluția din Parlamentul Ucrainei, care, fără să anunțe partenerii, și noi suntem parteneri ai Ucrainei, a promovat o lege care, după părerea noastră, contravine bunelor intenții reciproce. Practic, această lege, dacă va intra în vigoare, va limita drastic accesul minorităților la educația în limba maternă. Pe noi ne doare în acest lucru. Avem foarte mulți români în Ucraina", a afirmat șeful statului.

Iohannis a precizat că urma să meargă cu președintele Ucrainei în zona Bucovinei, unde sunt mulți români ucraineni.

"Această lege a venit într-un moment foarte nepotrivit și întreaga abordare, după părerea mea, trebuie pusă în discuție", a adăugat șeful statului.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close