Antena 3 CNN Politică Gabriela Firea, acuzații-bombă pentru omul lui Dragnea: Consilierii PSD, întorși împotriva mea

Gabriela Firea, acuzații-bombă pentru omul lui Dragnea: Consilierii PSD, întorși împotriva mea

Gabriela Firea, acuzații-bombă pentru omul lui Dragnea: Consilierii PSD, întorși împotriva mea
19 Oct 2018   •   18:25

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, spune că mai mulți consilieri din Primăria Capitalei au fost convocaţi la o şedinţă de partid, la care s-a încercat „sabotarea” sa. 

Mai mult, primarul general acuză că secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, s-a întâlnit cu consilierii deşi se aşteptau să fie primiţi de Marian Neacşu pentru că invitaţia a plecat de la cabinetul secretarului general al PSD.

„Se pune la cale un plan de sabotare a mea, prin întoarcerea împotriva mea a consilierilor generali PSD. Se fac presiuni asupra consilierilor generali să semneze declarații cum că sunt constrânși să voteze la fiecare ședință proiecte cu care nu sunt de acord. Oricine ar semna așa ceva s-ar dovedi nu numai de rea credință, ci și nedemn. Toate proiectele sunt  conforme cu programul de guvernare”, se menționează într-un comunicat de presă. 

„Cel mai grav este că se fură votul raportat de către bucureșteni, care au decis ca primarul general și cei șase primari de sectoare să fie din partea PSD. Ceea ce se întâmplă în aceste zile, domnul Ștefănescu îi cheamă și discută cu consilierii generali că nu e bine să mai voteze proiectele propuse de mine. Îmi pare rău că s-a ajuns aici, i-am transmis domnului Dragnea ce se întâmplă. Nu mai am iluzia că voi fi sprijinită să rezolvăm principala problemă, cea a traficului din Capitală. Ceea ce se întâmplă acum este inacceptabil pentru bucureșteni. M-au sunat consilierii generali, pentru că ei credeau că sunt și eu la sediul PSD, dar când au văzut că nu sunt, au refuzat să semneze ceea ce le solicită Codrin Ștefănescu fără funcție.

Din moment ce până acum domnul Dragnea nu a luat nicio măsură, știind de activitatea domnului Ștefănescu, pot să înțeleg că o girează. De câteva zile se fac aceste întâlniri, pentru că se fac la bucată. Astăzi au explodat lucrurile pentru că au fost chemați în grup. Li s-a cerut să se delimiteze de mine, să nu mai voteze nimic din ceea ce propun eu. Să înțeleg că în Capitală consilierii PSD vor bloca mai mult ca USR? Vă dați seama ce efect va avea la următoarele alegeri? Cetățenii vor spune că ne-au dat girul, iar apoi vor spune că noi am blocat Bucureștiul. Unul președinte de organizație locală, unul consul în nu știu ce țară, unul șef la Tineretul PSD. Fiecare a plecat cu câte o promisiune din partea domnului Codrin Ștefănescu”, a spus Gabriela Firea, la Antena 3. 

×
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close