Antena 3 CNN Politică Deputat PSD, despre gesturile obscene ale lui Iordache: Gesturile grotești nu își găsesc locul

Deputat PSD, despre gesturile obscene ale lui Iordache: Gesturile grotești nu își găsesc locul

Deputat PSD, despre gesturile obscene ale lui Iordache: Gesturile grotești nu își găsesc locul
Sursa foto: Foto: Facebook
14 Noi 2018   •   18:20

Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru a dezaprobat gesturile obscene făcute, miercuri, în Plenul Parlamentului, de colegul său din Camera Deputaţilor Florin Iordache.

„Referitor la iesirea necuviincioasă pe care a avut-o astăzi în plenul Parlamentului, domnul Florin Iordache, 
doresc să fac precizarea că personal, MĂ DEZIC de astfel de manifestări, pe care le consider necontrolate și rușinoase, ce contravin comportamentului unui demnitar și periclitează imaginea Partidului Social Democrat.

Consider că indiferent de natura problemelor care se ivesc, acestea trebuie analizate și dezbătute într-un cadru civilizat și aștept, ca și dumneavoastră, scuze din partea domnului Iordache!

Cred că românii doresc de la partidele politice, o altfel de politică, în care, cu siguranță, gesturile grotești nu își găsesc locul", a scris parlamentarul PSD, pe Facebook.

 

×
Subiecte în articol: gest iordache
Parteneri
Motivul pentru care prezentatorii Antena 3 CNN au purtat un bujor roșu în piept
x close