Antena 3 CNN Meteo Vremea se schimbă brusc în România! Ploile cuprind întreaga țară

Vremea se schimbă brusc în România! Ploile cuprind întreaga țară

Un ciclon aduce vreme rea în cea mai mare parte a României, anunță meteorologii.

Vremea se schimbă brusc în România! Ploile cuprind întreaga țară
Sursa foto: Getty Images / sarayut Thaneerat
de Laura Dinu    |    11 Mar 2024   •   08:51

Deși weekendul s-a încheiat cu vreme frumoasă, ploile revin în România și temperaturile încep să scadă din nou. 

Luni, 11 martie, se vor semnala ploi locale în nord și centru, iar pe la amiază în nord-est. Temperaturile vor atinge în jur de 12 - 18°C, cu excepția Moldovei, unde vremea va fi mai rece, în special în nordul regiunii.

Totodată, intensificări ale vântului vor fi resimțite în majoritatea regiunilor țării. Rafalele maxime vor atinge 50 - 60 km/h în unele zone din Dobrogea, nordul Munteniei și al Olteniei, estul Transilvaniei și Moldova, și până la 60 - 80 km/h în sudul Banatului. Pe culmile Carpaților Meridionali, vântul va sufla cu putere, cu rafale de 90 - 110 km/h.

Spre seară și în timpul nopții, ploile se vor extinde din nou dinspre sud-vest, după care se vor restrânge spre jumătatea estică a țării, în timp ce vântul va slăbi în intensitate. 

Începând de marți, 12 martie, sunt așteptate ploi însemnate cantitativ în Moldova, estul Munteniei și Dobrogea, precum și în zonele de munte. Local, cantitățile de apă vor depăși 20 - 30 l/mp.

Schimbarea puternică a vremii se va datora unei depresiuni atmosferice care se va deplasa spre est. Deși aflată într-o tendință generală de slăbire, e posibil ca aceasta să se intensifice din nou în bazinul vestic al Mării Negre, prelungind astfel durata precipitațiilor în jumătatea estică a României, scrie meteoradar.ro.

×
Subiecte în articol: ploi ciclon
Parteneri
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic
x close