Antena 3 CNN Meteo Un fenomen meteo extrem va lovi România în acest weekend! Meteorologii anunță ninsori și frig în mare parte din țară

Un fenomen meteo extrem va lovi România în acest weekend! Meteorologii anunță ninsori și frig în mare parte din țară

Vremea se răcește din acest weekend și vin ninsori în mai multe regiuni ale țării.

Un fenomen meteo extrem va lovi România în acest weekend! Meteorologii anunță ninsori și frig în mare parte din țară
Sursa foto: Profimedia Images
de Laura Dinu    |    23 Noi 2023   •   08:38

Nu mai este mult până la începutul iernii meteorologice, deși în ultimii ani chiar și primii fulgi s-au lăsat așteptați multă vreme. Nu și în acest an: după temperaturile record în septembrie și octombrie, ne așteaptă un debut neașteptat de timpuriu al iernii. 

Un ciclon mediteranean aduce ploi, ninsori și vânt 

În acest weekend, un ciclon mediteranean puternic va afecta o mare parte din sud-estul Europei, inclusiv țara noastră. Inițial, începând de vineri, va ploua puternic în sudul țării, dar un aer rece va pătrunde dinspre nord, iar ploile se vor transforma treptat în ninsori. 

Deocamdată, încă există unele incertitudini privind traiectoria ciclonului, iar acest lucru poate afecta destul de mult atât extinderea ninsorilor în teritoriu, cât și cantitățile de precipitații. În prezent, cele mai mari șanse de ninsoare par a fi în Dobrogea, local în Muntenia, în sudul și centrul Moldovei, precum și în partea sudică a Transilvaniei. 

Totuși, în multe zone din sudul României, inclusiv în Capitală, este foarte posibil ca temperaturile să fie destul de ridicate în timpul precipitațiilor. Chiar și atunci când ninge, zăpada se depune mai greu pe iarbă sau alte suprafețe dacă temperatura aerului este pozitivă. 

Dacă aveți planuri pentru duminică, trebuie să știți și că vântul se va intensifica în mai multe regiuni, cu rafale de până la 50 - 70 km/h, iar în estul țării vor fi, local, condiții de viscol, scrie meteoradar.ro

Vreme rece și în următoarea săptămână 

Săptămâna viitoare, vremea va fi rece pentru această perioadă, cu temperaturi maxime ce nu vor trece prea mult de 0 - 5 grade, iar local vor rămâne negative. Pe alocuri, în văi și depresiuni, minimele ar putea scădea ușor sub pragul de -10 grade în unele dimineți. 

Mai sunt posibile câteva episoade mai slabe de precipitații și pe parcursul săptămânii următoare, deși ar putea fi mai degrabă vorba de ploi în multe zone. Ulterior, temperaturile vor crește ușor și se vor apropia de valorile normale, dar momentan nu se întrevede nicio încălzire majoră a vremii. 

×
Subiecte în articol: ciclon prognoza meteo vremea
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close