Grigore Moisil, considerat a fi părintele informaticii românești, s-a născut la 10 ianuarie 1906, la Tulcea. În anii ’70 a mers în mai multe școli pentru a le vorbi copiilor despre matematică, dar mai ales despre calculatoare.
”Ce-am făcut când eram mic de tot? Nu mai țin minte. Peste primii opt ani ai vieții mele e aruncat un văl pe care nu-l pot pătrunde. Și dacă cineva îmi povestește depe atunci câte ceva, iau parte la poveste ca la aceea a unui străin, cineva deosebit de mine. Totul desigur se urma cu regularitate. Nu știu. Probabil că nimic mai important nu s-a întâmplat. Tulcea, primul oraș în care am trăit. Nu țin minte mai nimic. Mă văd uneori atunci când l-am văzut pe bunelul ultima oară. Eram mic și țineam o stea mare. I-am urat viață lungă. A treia zi a murit. Peste câteva timp am sosit în București cu vaporul și apoi cu trenul. Am tras la Mme Banciu apoi am găsit casă. Ce mi s-a mai întâmplat în București nu știu. Peste un an ne-am mutat la Mme Focșa“, scria savantul în scrierile sale, publicate de soția sa, Viorica Moisil, în volumul „A fost odată... Grigore Moisil“.
Lui Grigore Moisil i-a plăcut matematica de mic copil. În 1969 scria în „Almanahul Educației“: „Mi-aduc aminte de un prieten al familiei, un excelent profesor de matematici — este vorba de Ion Baciu — care și el, încă de pe când eram mic, mă încuraja și mă aprecia, mă lăuda că înțeleg matematica și că, bineînțeles, prevedea că voi deveni inginer. Dacă atunci când eram copil am prins farmecul calculului mintal și al regulei de trei simple, pe la vreo 11 ani, profesorul Ion Ottescu m-a făcut să înțeleg bucuria demonstrației geometrice. Era în timpul războiului, se-nțelege, al primului război mondial. Poate că faptul că am citit după o carte de geometrie căreia îi lipseau primele pagini a fost și acesta un mare ajutor, știind că în cărțile de geometrie elementară, primele pagini, cele în care se explică ce e o dreaptă, planul și cercul, erau cele mai prost făcute; ele se datorau autorului cărții. Imediat ce se trece la teoreme și demonstrații, acestea sunt frumoase; ele sunt opera lui Euclid. Profesorul Ottescu a știut să înceapă, în lecțiile sale, prin a da o demonstrație nu prea simplă unei teorii neevidente. Reieșea clar necesitatea demonstrației“, povestea savantul, scrie Adevărul.ro.
”Pe vremea mea, cine era „bun la matematici“, trebuia să devină inginer”
În vara anului 1923, Grigore Moisil dă examen particular de clasa a VIII-a la Liceul Ortodoxe din București. Ce să urmeze? „Pe vremea mea, cine era „bun la matematici“, trebuia să devină inginer. Eu am terminat liceul cu un an mai devreme decât se obișnuia. Eram slab și atunci mama nu m-a lăsat să mă înscriu la Politehnică unde se zicea că e „mai greu“. M-am înscris la facultate, la matematici. În toamna următoare am dat examen la politehnică, am intrat, dar nu chiar cel dintâi, al patrulea“, povestea el în anul 1969.
La Facultatea de matematici, Grigore Moisil a avut o pleiadă de mari profesori. Profesorul D. Pompeiu este însă cel care i-a fost cu adevărat mentor nu numai în ale matematicii, ci și în anumite reguli de viață. Pompeiu era prietenos cu studenții, discuta cu ei, le dădea sfaturi, le povestea din viața lui. Într-un articol „Amintiri despre Dimitrie Pompeiu“, apărut în „Gazeta Matematică“ în martie 1965, el scria: „Pompeiu a știut întotdeauna să trezească interesul pentru lucrurile rare. Pompeiu a știut să ne facă nu numai să înțelegem matematica, ceea ce e de datoria oricărui profesor, dar să și fim obsedați de ceea ce pe atunci aveam impresia că am putea să înțelegem mai mult…“.
În toamna anului 1924, Grigore Moisil dă examen de intrare și la școala Politehnică. Va urma cursurile școlii numai câțiva ani și n-o va termina niciodată.
În anul 1926 Grigore Moisil dă licența în matematici și rămâne student numai la Școala Politehnică: „Mi-am dat în paralel examenele și la Facultatea de Matematici și la Politehnică. Ceva mai târziu, am căzut la multe examene la Politehnică și când cădeam la examene la Politehnică, îmi dădeam examenele la Facultatea de Științe: așa am terminat-o. Am lucrat la matematici dar îmi continuam și Politehnica. În 1929, căzând la multe examene la Politehnică, pentru a nu avea un bilanț negativ, mi-am dat seama că aveam gata o lucrare de matematici care poate s-ar fi potrivit ca lucrare de doctorat. Profesorii Pompeiu și Țițeica au fost de acord că lucrarea putea fi prezentată la doctorat“.
În 5 iunie, Grigore Moisil își susține teza de doctorat la Facultatea de Științe din București, cu lucrarea „La mécanique analytique des systèmes continus“, având în comisie pe profesorii Pompeiu, Țițeica și Davidoglu. În această teză de mecanică, el folosește anumite ramuri ale matematicilor foarte abstracte și puțin cunoscute la acea epocă, cum ar fi analiza funcțională, pentru a rezolva probleme foarte concrete, în speță, ale mecanicii firului.
”După ce mi-am luat doctoratul au trecut doi ani și jumătate până când am avut un post. Pe atunci nu exista „repartizare“. Am fost, după doi ani și jumătate de încercări, numit conferențiar la Iași, dar totodată căpătasem o bursă a Fundației Rockefeller pentru a studia cu profesorul Volterra la Roma. Am fost numit la Iași și am plecat la Roma“.
În toamna anului 1932, Grigore Moisil se mută definitiv la Iași, unde-și ia postul de conferențiar în primire. Profesorul Myller fiind împotriva „navetiștilor“, stabilirea în acest oraș fusese o condiție pusă candidatului la postul de conferențiar.
Grigore Moisil a fost profesor timp de 41 de ani profesor. Începerea războiului, la 22 iunie 1941, îl găsește la Breaza unde se află cu familia. Este concentrat. Dar nu este trimis pe front. În 1942 se înființează la București prima catedră de analiză superioară și logică matematică, la care este încadrat. Astfel, Grigore Moisil se mută la București, unde va rămâne până la sfârșitul vieții.
”Matematica nu înseamnă calcul“
”Matematica nu înseamnă calcul. Calculul este făcut de mașinile de calcul. Matematicii îi aparține fantezia, imaginația, demonstrația. Toate au un caracter pur uman și nu pot fi făcute decât de oameni. Când vrem să le mecanizăm, demonstrația se reduce la un calcul, iar fantezia la un șir de întâmplări“, spunea el.
Grigore Moisil s-a dus prin școli pentru a le arăta copiilor importanța matematicii, a calculatorului, a informaticii și ciberneticii și să le spună despre noile meserii legate de apariția calculatorului.
”Nici mama, nici tata, când eram copil, nu m-au învățat să cred în Moș Crăciun. Ceea ce, mai la bătrânețe, m-a făcut să nu cred nici în Moș Gerilă. Iată de ce, când vorbesc cu copiii, nu vreau să-i învăț o mitologie de care să se dezbare în adolescență. Mi-i teamă că atunci când vor fi bătrâni, să nu adopte o alta. Mărturisesc că în ultima vreme vorbesc din ce în ce mai mult cu copiii. Îmi place seriozitatea lor. Sunt plictisit de copilăriile bătrânilor.
Copiii sunt singurii care se interesează cu adevărat de calculatoare. Mă simt uneori ca Phileas Fog al Bucureștilor din 1972. Și-mi place să fiu întrebat de copii. Și-mi place, cum am spus, să nu-i păcălesc. «De ce ați ales matematica?» mă întreabă copiii. Pot eu să-i mint? Îți minți superiorii, îți minți femeia iubită, dar să minți copiii? De ce am ales matematica? Fiindcă mi-a plăcut. Și poți face și puțină istorie. Orice îndeletnicire e folositoare, și cea de clovn, și cea de cântăreț de muzică ușoară, și cea de matematician. Dar discuțiile cu copiii sunt mult mai serioase decât felul cum le povestim când vorbim cu oamenii maturi. O problemă grea, lung de explicat, e cea a rolului matematicii ca știință cu aplicații. Aici problema e mai ușor de explicat copiilor decât oamenilor maturi. E ceva care separă pe copii de cei care nu mai sunt: aceasta e ideea de joc: pentru un copil, ca pentru un matematician, jocul e o treabă serioasă. Eu n-am răspuns niciodată la întrebarea: «este matematica un joc de șah?». Dar mi-ar trebui prea multă vreme ca să explic de ce pentru mine matematica nu e doar un joc de șah. Copiii însă ar accepta să facă matematica așa, cum s-ar juca „de-a v-ați ascunselea“ și e bine. Dacă n-am avea astfel de copii în 1972, n-am avea mari matematicieni în anul 2000; nici ingineri în 2032 și țara noastră ar redeveni o țară eminamente agricolă. Iată de ce vorbesc serios cu copiii care se joacă de-a puia-gaia: pentru a pregăti tehnica viitorului“.
”Și despre folosirea matematicilor se interesează copiii. Și le spun: dacă vreți să ajungeți istorici, învățați matematică. Și le spun de ce. Și dacă vreți să ajungeți medici, învățați matematică. Și le spun de ce. Și dacă vreți să ajungeți pictori, sculptori, muzicanți, critici literari. Și le spun de ce. Și copiii înțeleg“, povestea el în „Contemporanul“ din 17 Martie 1972.
Grigore Constantin Moisil este considerat părintele informaticii românești în urma inventării circuitelor electronice tristabile, și datorită contribuțiilor sale în pregătirea profesională a primilor informaticieni din România.
Grigore Moisil a sprijinit realizarea primelor calculatoare românești, contribuind la instalarea primului calculator de construcție românească în 1957 la Institutul de Fizică Atomică.
În aceeași perioadă, Grigore Moisil a avut și inițiativa importantă de a crea un Centru de Calcul la Universitatea din București. Astfel, Universitatea din București a devenit una dintre primele zece universități din lume care aveau un centru de calcul.
