Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Numai de bine. O româncă are grijă de stilul vedetelor internaţionale

Numai de bine. O româncă are grijă de stilul vedetelor internaţionale

Numai de bine. O româncă are grijă de stilul vedetelor internaţionale
17 Iul 2018   •   15:20

Începuturile sunt întotdeauna dificile. Aşa a fost şi în cazul Aurei Anghel. A avut de trecut multe bariere, dar munca şi perseverenţa sunt cele care au ajutat-o. A colaborat cu celebrităţi ca Nicole Kidman, sau Michael Bolton şi este unul dintre cei mai recunoscuţi consultanţi de imagine din Italia.

''La 13 ani, i-am luat toate hainele mamei mele, le-am tăiat, modificat şi le-am făcut pentru mine. Am scăpat basma curată, pentru că i-a plăcut ce am făcut. Îmi stătea bine''.

Pasiunea Aurei nu era doar pentru haine. Cocheta de mică cu tot ceea ce ţinea de frumuseţe, iar asta a făcut-o să se angajeze şi într-un salon. Frica de a nu greşi a făcut-o să se se perfecţioneze şi să evoluze.'' Am ajuns să lucrez cu Riky Martin, cu Albano, personaje extraordinar de umile. Nu mi-au creat niciodată probleme pe scaun. Întotdeauna ceea ce am făcut eu a fost bine şi niciodată nu m-au criticat''.

Aura Anghel este de părere că oricine ar trebui să beneficieze de un consultant de imagine, măcar o dată în viaţă. ''Noi românii, încă nu înţelegem importanţa vestimentaţiei. Imaginea contează foarte mult'', spune Aura Anghel.

×
Subiecte în articol: vedete romanca Numai de bine
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close