Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Numai de bine. Laptele în alimentaţia copilului de peste 1 an

Numai de bine. Laptele în alimentaţia copilului de peste 1 an

Numai de bine. Laptele în alimentaţia copilului de peste 1 an
Sursa foto: Foto: Captură Antena 3
18 Iun 2019   •   10:30

Deşi este un aliment pe care cei de vârsta noastră îl primeau la discreţie atunci când eram mici, laptele de vacă nu este deloc indicat pentru copiii sub 1 an. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă alăptarea exclusivă în primele șase luni de viată și continuarea ei pe o perioadă cât mai îndelungată, în paralel cu diversificarea şi alimentele speciale destinate copiilor.

Dar dacă cel mic este înţărcat mai devreme sau mama nu mai are suficient lapte, el trebuie să primească doar formule de lapte special concepute, potrivite vârstei și nevoilor sale nutriționale.

''O alimentaţie echilibrată în macronutrienţi, respectiv în glucide, lipide şi proteine este extrem de importantă pentru o creştere şi o dezvoltare armonioasă, pe de o parte şi în egală măsură, pentru o dezvoltare neurocognitivă şi intelectuală, pe de altă parte. Nevoile alimentare ale copilului variază în funcţie de vârstă. În primul an de viaţă, bineînţeles că laptele de mamă este alimentul ideal pentru creşterea şi dezvoltarea optimă a bebeluşilor, dar, din nefericire există situaţii când mama nu poate oferi lapte copilului şi atunci bebeluşul va beneficia de formule de lapte. În niciun caz noi, specialiştii în domeniu nu recomandăm folosirea laptelui de vacă'', a spus Laura Mihaela Trandafir, medic primar pediatru.

Laptele de vacă, oferit copiilor, ca aliment principal de creştere, este cauza numărul 1 pentru serioase probleme de nutriţie şi de dezvoltare.

Acizii grași omega-3 sunt importanți pentru sănătatea generală a copilului. Acestea sunt printre cele mai importante grăsimi bune pe care corpul nostru le cere, dar nu le putem produce singuri, de aceea părinţii sunt preocupaţi să le aducă în dieta copiilor.

×
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close