Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Numai de bine. Celebrități gravide care vă pot inspira vestimentar

Numai de bine. Celebrități gravide care vă pot inspira vestimentar

Numai de bine. Celebrități gravide care vă pot inspira vestimentar
Sursa foto: Captură A3
21 Mai 2019   •   14:40

Una dintre cele mai bine îmbracate celebrităţi în timpul sarcinii este Meghan Markle.Fosta actriţă a renunţat la cariera sa pentru a intra în familia regală, însa nu şi la stilul său hollywoodian. Când se pregatea să fie mămică, nimic nu a împiedicat-o pe ducesă. A purtat ţinute monocrome, rochii de gală şi chiar a fost surprinsă îmbrăcată în haine sport la aeroport. 

Luna aceasta, Blake Lively a suprins pe toată lumea când a dezvăluit că este însărcinată. Cu un machiaj radiant, actriţa şi-a făcut apariţia într-o rochie galbenă alături de soţul său, Ryan Reynolds pe covorul roşu. Pe cale să devină a treia oară mămica, Blake Lively şi-a perfecţionat stilul vestimentar din timpul sarcinii. De la fuste scurte, la rochii vaporoase, apariţiile sale au fost apreciate la unison de marile publicaţii de modă.

Nici Beyonce nu a renunţat la stilul său extravagant când a fost însărcinată. Artista a purtat orice şi-a dorit de la ţinute spectaculoase de scenă, la îmbrăcăminte sumară în timpul şedintelor foto. În urmă cu doi ani, artista R&B a luat prin surprindere publicul când a urcat pe scena premiilor Grammy îmbrăcată într-o ţinută aurie care îi scotea în evidență sarcina. 

Pe acest truc a mizat şi Chrissy Teigen. Modelul a purtat rochii ce i-au conturat trupul ori de cate ori a avut ocazia. În plus, publicaţiile de moda i-au apreciat stilul din timpul sarcinii şi au scris că vedeta a fost mai elegantă ca niciodata în acea perioadă.

×
Subiecte în articol: Numai de bine
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close