Antena 3 CNN Life I-a spus soțului că merge să ia fetițele de la școală, dar a ajuns într-o cameră de hotel. Șocul abia acum urmează!

I-a spus soțului că merge să ia fetițele de la școală, dar a ajuns într-o cameră de hotel. Șocul abia acum urmează!

I-a spus soțului că merge să ia fetițele de la școală, dar a ajuns într-o cameră de hotel. Șocul abia acum urmează!
16 Noi 2017   •   15:53

Hildur, o islandeză de 35 de ani, părea să ducă o viață de familie liniștită.

Căsătorită de 12 ani, femeia a ajuns în atenția publică după ce a fost prinsă călcând strâmb chiar de către partenerul său de viață.

Bărbatul a observat-o pe soția sa la volanul mașinii în timp ce se îndrepta spre școala unde cele două fiice ale sale învățau. Dorind să-i facă o surpriză, a plecat după ea, încercând să nu fie observat, pentru a întâmpina împreună cu ea copiii la ieșirea de la cursuri.

Spre surprinderea lui, însă, tânăra mămică a deviat puțin de la traseul obișnuit. Femeia s-a oprit în parcarea unui hotel, a încuiat mașina și s-a îndreptat spre intrare.

Omul a rămas la pândă până când partenera sa de viață a ieșit din hotel de mână cu o altă femeie. Cele două se sărutau pătimaș, iar când au ajuns în parcare s-au despărțit la fel de intim.

Bărbatul mai avea nevoie doar de o dovadă care să stea în picioare și în fața altora. A găsit-o în telefonul soției: o fotografie în care aceasta se iubea cu femeia pe care o zărise la hotel.

Cei doi au divorțat câteva săptămâni mai târziu, iar bărbatul a câștigat și custodia celor două fetițe.

×
Subiecte în articol: poveste virala
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close