Antena 3 CNN Life Familie ZIUA COPILULUI. Marian Râlea, mesaj emoționant de 1 Iunie

ZIUA COPILULUI. Marian Râlea, mesaj emoționant de 1 Iunie

ZIUA COPILULUI. Marian Râlea, mesaj emoționant de 1 Iunie
01 Iun 2018   •   11:20

ZIUA COPILULUI. Marian Râlea, actorul care îl interpretează pe Vasile Boască (Sile) în “Fructul oprit”, serial difuzat la Antena 1, își amintește cu drag de 1 Iunie din perioada copilăriei sale. Acesta era nelipsit de la concursurile și serbările care se organizau cu prilejul acestei zile, ce i-au lăsat în suflet momente prețioase.

Erau multe concursuri, ca și acum, dar nu aveam role sau biciclete. Erau concursuri de trotinete, la care de obicei cădeam, dar mă ridicam și mergeam mai departe. O singură dată am câștigat, dar nu erau prea mulți participanți, căzuseră toți.”, povestește cu umor actorul.

Se organizau tot felul de evenimente. Îmi plăcea foarte mult pentru că erau și serbări la școală, cu ocazia Zilei Copilului. Încă de atunci, eram pe scenă, de unde nu m-am mai dat jos. Chiar dacă primeam o ciocolată sau o pungă de bomboane însemna mult pentru noi, ne bucuram pentru tot!”, își amintește Marian Râlea, pe care telespectatorii îi pot urmări în serialul “Fructul oprit”, difuzat miercurea, de la ora 20.00, la Antena 1.

Actorul este de părere că această zi a căpătat acum și o altă semnificație. “Ceea ce este extraordinar este că, într-un fel, 1 Iunie a devenit o zi a familiei, pentru că părinți pot să stea cu cei mici. Copiii să înțeleagă că părinții le sunt cei mai buni prieteni.”, spune acesta.

Sfârșitul săptămânii îl prinde pe Marian Râlea în compania celor mici, luând parte la o serie de evenimente speciale. În prima parte a zilei de vineri, el va fi “Magicianul Poveștilor” la Petroșani, apoi o să fie la Arad, iar sâmbătă dimineața se va afla la Oradea. Îndrăgit de cei mici, dar și de cei mari, Marian Râlea are un mesaj emoționant pentru aceștia. “Copiilor mici, le urez să-și iubească părinții și să nu uite că le sunt foarte aproape, iar copiilor mari - chiar dacă vor pleca sau sunt plecați, să nu uite să se întoarcă acasă!”

×
Subiecte în articol: Ziua Copilului
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close