Antena 3 CNN Life Culinar Reţetă pentru cârnaţi de casă. Ingredientul secret care face ca acest preparat să fie fraged și suculent

Reţetă pentru cârnaţi de casă. Ingredientul secret care face ca acest preparat să fie fraged și suculent

Cârnații pregătiți în casă se numără printre deliciile tradiționale adorate de români în perioada sărbătorilor, însă puține gospodine știu să obțină un preparat fraged și suculent.

Reţetă pentru cârnaţi de casă. Ingredientul secret care face ca acest preparat să fie fraged și suculent
Sursa foto: Profimedia
de Redacția Antena 3 CNN    |    17 Dec 2023   •   02:00

Gătiți pe grătar, la tigaie, afumaţi sau uscaţi, cârnaţii de casă sunt nelipsiți de pe masa românilor în timpul sărbătorilor de iarnă.

Cârnaţii de casă se pregătesc foarte uşor, însă pentru ca rezultatul final să fie unul pe măsură, trebuie respectate câteva mici secrete, care ajută mai ales ca aceștia să nu se spargă atunci când sunt prăjiţi.

Astfel, cantitatea de sare adăugată în compoziția de cârnați nu trebuie fie prea mare, întrucât aceasta duce la crăparea lor când sunt gătiţi.

Totodată, după ce cârnaţii au fost umpluţi, aceştia trebuie lăsaţi "la zvântat" timp de 24 de ore într-un loc răcoros și bine ventilat, dar unde să fim siguri că nu îngheață.

Citește și: Motivele pentru care cozonacii nu ies mari și pufoși, ca la cofetărie. Top trei greşeli care strică aluatul din prima

Reţetă cârnaţi de casă

Ingrediente:

  • 2 kg carne de porc (amestec pulpă și fleică)
  • 30 g de sare;
  • 6 g piper;
  • 1 lingură boia dulce;
  • 400 ml vin alb sec;
  • 6 g cimbru;
  • 1 căpăţână de usturoi;
  • 4 m de intestine de porc.

Intestinele se spală bine în mai multe ape, apoi se lasă în apă rece, cu 2-3 linguri de oţet, dar şi cu câteva bucăţele de ceapă.

Carnea se taie cuburi mici cât să încapă în maşina de tocat carne. Peste carne, se adaugă sarea, piperul și restul condimentelor, apoi se toarnă vinul și se începe a se frământa energic.

 Acizii din vin fac carnea mai fragedă și mai suculentă, fiind un ingredient foarte important.

Intestinele se scurg de apă, apoi se ia pe rând şi se rulează pe accesoriul pentru cârnaţi al maşinii de tocat.

Mațele se răsucesc din loc în loc, formând cârnații cât de mari dorim (15-20 cm).

Cârnaţii de casă se lasă la uscat într-o cămară răcoroasă sau pe balcon, pentru 2-3 zile, apoi sunt gata de consum.

×
Subiecte în articol: carnati de casa reteta preparat ingredient
Parteneri
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”
x close