Antena 3 CNN Life Afecţiunile pielii care se pot agrava în sezonul rece. La ce trebuie să ai grijă

Afecţiunile pielii care se pot agrava în sezonul rece. La ce trebuie să ai grijă

 Afecţiunile pielii care se pot agrava în sezonul rece. La ce trebuie să ai grijă
Sursa foto: Foto: Pixabat.com
16 Ian 2018   •   14:38

În timpul sezonului rece, pielea noastră poate poate avea de suferit dacă nu este îngrijită corespunzător. Frigul şi vântul deteriorează filmul hidrolipidic al pielii şi astfel pot apărea diferite probleme, iar anumite afecţiuni dermatologice pot fi exacerbate. În general, indicat să prevenim toate aceste probleme urmând sfaturile medicului dermatolog şi folosind creme hidratante şi articole vestimentare care protejează pielea, cum sunt mânuşile, fularul, căciula şi ciorapii groşi.

Tegumentul feţei trebuie hidratat zilnic cu ajutorul unei creme, iar buzele cu un balsam special. 

Se recomandă băi calde, nu fierbinţi, cu un săpun cât mai blând, urmate de tamponarea blandă a pielii cu prosopul (fără o frecare energică). După baie se va aplica o cremă de corp emolientă pe întreg corpul.

Problemele cutaneo-mucoase care apar iarna pot  lua o formă uşoară, cum ar fi uscăciunea pielii (xeroza cutanată, vizibilă la nivelul feţei, buzelor , coatelor , genunchilor şi gambelor), eczeme, cea mai frecventă fiind eczema fisurară a mâinilor, până la situaţii mai grave, cum sunt degerăturile cu  necroza tegumentului.

Simptomele supărătoare resimţite de pacienţi: pruritul (mâncărimea) şi usturimea sau durere’’, precizează dermatologul Proca Ancuţa pentru Ce se întâmplă, doctore?

Iată care sunt, în opinia specialistului, afecţiunile ce pot deveni mai supărătoare în anotimpul rece!

Keratoza foliculară (pilară) este o afecţiune frecventă, caracterizată de aparţia unor mici papule (bubiţe), aspre la palpare, predominant în zona  braţelor. Se manifestă adesea în anotimpul rece, când uscăciunea pielii este accentuată., informează csid.ro. 

Cremele şi loţiunile îmbunătăţesc aspectul pielii, cu condiţia să fie folosite constant.  Afecţiunea este cronică, cu perioade de remisiune şi exacerbare şi poate fi controlată prin aplicarea constantă de creme de îngrijire.  Se recomandă  evitarea produselor de spalare agresive, care usucă pielea.

Eczema fisurară apare mai frecvent în sezonul rece,  predominant la nivelul mâinilor . Prevenirea acestei afecţiuni constă în purtarea unor mânuşi, folosirea săpunurilor blânde şi aplicarea unor creme  emoliente. În unele cazuri,  când apar fisuri,  mâncărime şi usturime, se poate folosi o cremă cu conţinut de corticoizi  şi antibiotic, pentru a preveni suprainfectarea . De asemenea, se recomandă folosirea  mânuşilor de cauciuc la treburile casnice.

×
Subiecte în articol: sezon
Parteneri
Senat: Schimbare importantă în regimul pașapoartelor
x close