Antena 3 CNN International News CNN: Trupele israeliene au ucis peste 100 de persoane care veniseră să ia alimente din camioanele cu ajutoare, în Gaza

CNN: Trupele israeliene au ucis peste 100 de persoane care veniseră să ia alimente din camioanele cu ajutoare, în Gaza

Cel puțin 104 persoane au fost ucise și alte 760, rănite după ce armata israeliană a deschis focul în timp ce numeroși civili palestinieni înfometați se adunau în jurul camioanelor cu ajutoare alimentare.

CNN: Trupele israeliene au ucis peste 100 de persoane care veniseră să ia alimente din camioanele cu ajutoare, în Gaza
Sursa foto: hepta / Abaca Press
de Redacția Antena 3 CNN    |    29 Feb 2024   •   15:58

Incidentul sângeros a avut loc joi dimineață, relatează CNN.

Sursa citată precizează că bilanțul incidentului se bazează pe datele Ministerului Sănătății din Gaza și că nu poate confirma în mod independent numărul de morți și de răniți.

Ashraf al-Qidra, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății din Gaza, a spus că masacrul s-a produs în sensul giratoriu al-Nabusi, la vest de Gaza City, în partea de nord a enclavei palestiniene.

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul CNN, civilii palestinieni înfometați se înghesuiau în jurul camioanelor cu ajutoare abia sosite, la momentul când tancurile și dronele israeliene au început să tragă în ei.

Un oficial al armatei statului evreu a declarat pentru CNN că forțele IDF au deschis focul deoarece "mulțimea s-a apropiat într-un mod care reprezenta o amenințare pentru trupele israeliene" și că "incidentul este în curs de examinare".

Prinși sub tirurile israeliene, șoferii camioanelor cu ajutoare au încercat să scape din zonă, dar au intrat în coliziune unii cu alții, provocând alți morți și răniți, au spus mai mulți martori oculari pentru CNN.

Reprezentanții spitalelor din Gaza confirmă că au primit zeci de cadavre în urma incidentului de joi dimineață

Dr. Amjad Eleiwa de la spitalul Al Shifa a declarat pentru sursa citată că trupurile neînsuflețite a 40 dintre persoanele ucise au ajuns la această unitate medicală.

Dr. Hussam Abu Safiya de la spitalul Kamal Adwan a spus jurnaliștilor CNN că alte 10 persoane ucise au ajuns aici.

Spitalul Al Awda din Jabalya a confirmat primirea a trei cadavre de la incidentul din zona orașului Gaza City.

Potrivit CNN, se așteaptă ca numărul morților și al răniților să crească, deoarece multe cadavre și victime încă în viață au rămas la fața locului, iar ambulanțele nu pot intra acolo din cauza molozului și a resturilor de construcții care blochează drumul.

Oxfam Internațional, o grupare de ONG-uri fondată în Marea Britanie și care luptă împotriva sărăciei și inegalității în lume, a condamnat printre primii incidentul din Gaza City, denunțându-l drept "o încălcare gravă a legilor internaționale și a umanității".

Hamas, gruparea islamistă care a atacat Israelul la 7 octombrie 2023, provocând operațiunea militară prelungită a statului evreu în Fâșia Gaza, a avertizat într-un comunicat că uciderea civililor riscă să ducă la eșecul discuțiilor vizând un acord de armistițiu și eliberarea ostaticilor israelieni.

×
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close