Antena 3 CNN International News Noi acuzații pentru Facebook. O fostă angajată, dispusă să depună mărturie în Congres

Noi acuzații pentru Facebook. O fostă angajată, dispusă să depună mărturie în Congres

O fostă angajată de la Facebook aduce noi acuzații companiei. Femeia este dispusă să le susțină în fața Congresului.

Noi acuzații pentru Facebook. O fostă angajată, dispusă să depună mărturie în Congres
Sursa foto: Twitter/Sophie Zhang
de Cerasela Stafie    |    12 Oct 2021   •   11:18

Sophie Zhang a declarat că se simțea ca și cum ar fi avut ”mâinile pătate de sânge” când lucra la Facebook. Ea a explicat că a oferit documentaţie despre companie unei agenţii guvernamentale americane.

Femeia a lucrat ca a lucrat ca analist de date la gigantul tehnologic pentru o perioadă de aproximativ trei ani. Și-a pierdut locul de muncă anul trecut. Potrivit acesteia, angajatorul i-a explicat că a fost concediată din cauza unor probleme de performanţă.

La vremea respectivă, Zhang a redactat un memoriu în care a descris modul în care credea că Facebook nu face suficiente pentru a combate ura și dezinformarea, mai ales în țările în curs de dezvoltare.

În principiu, fosta angajată acuză Facebook că nu face suficiente eforturi pentru a combate abuzurile pe platformă în ţările din afara Statelor Unite. Potrivit celor mai recente date publicate de companie, în jur de 90 % dintre utilizatorii activi lunar ai Facebook sunt din afara SUA şi Canada.

”Am furnizat documentație detaliată cu privire la potențiale infracțiuni penale unei agenții de aplicare a legii din SUA. Înțeleg că ancheta este încă în desfășurare," a sublinitat aceasta, într-o postare pe Twitter. Ea a refuzat să comenteze cu privire la ce fel de date a transmis și către cine.

Un purtător de cuvând de la FBI a refuzat să comenteze pe tema acestui subiect. În schimb, un oficial de la Facebook a respins acuzațiile, luni, spunând că s-au investit miliarde în siguranță în ultimii ani.

”Am eliminat peste 150 de reţele care căutau să manipuleze dezbaterea publică începând cu 2017, iar ele erau din mai mult de 50 de ţări, cu majoritate din afara SUA. Istoricul nostru arată că am intervenit privind abuzul cu aceeaşi intensitate pe care o aplicăm în SUA,” a explicat reprezentantul companiei.

×
Subiecte în articol: angajata Facebook
Parteneri
100 de blocuri din Bucureşti, fără apă caldă până pe 1 mai!
x close