Antena 3 CNN High Tech 24 IT. Cele mai așteptate telefoane ale anului 2018

24 IT. Cele mai așteptate telefoane ale anului 2018

24 IT. Cele mai așteptate telefoane ale anului 2018
Sursa foto: Foto: pixabay.com
09 Ian 2018   •   11:41

2017 a fost anul telefoanelor cu ecrane generoase care au făcut pasul spre camerele duale și care au fost dotate cu procesoare puternice. 2018 se arată un an interesant din acest punct de vedere. La finalul lunii viitoare la Barcelona la Mobile World Congress, am putea asista la cel puțin trei lansări importante ale anului. Samsung Galaxy S9, LG G7 și Huawei P20. Să nu îi uităm pe cei de la Apple care și-au lăsat fanii în ceață în ceea ce privește denumirea noilor smartphone-uri.

Samsung a anunțat deja un telefon cu totul nou în ceea ce privește design-ul. După ce anul trecut a adoptat camera duală se pare că noile S9 și S9 Plus vor avea doar o singură cameră principală. Ar fi vorba de o cameră hibrid de 12 megapixeli si o diafragma de 1.6 ce ne promite poze foarte clare dar și luminoase în conditii vitrege de fotografiere.

Chinezii de la Huawei care au avut una dintre cele mai mari creșteri în preferințele iubitorilor de tehnologie va trece de la P10 direct la P20 un smartphone care potrivit zvonurilor va avea o camera triplă hibrid de 40 megapixeli si cu un zoom de 5 x. Huawei nu i-a uitat nici pe iubitorii de selfie-uri si le va oferi o camera de 24 de megapixeli.

LG ne-a surprins neplăcut anul trecut la Barcelona cu un telefon foarte gros și parcă neterminat. Anul acesta vrea să își ia revanșa prin noul model G7. Ne putem aștepta tot la o cameră duală, dar de data aceasta verticală ca pe iPhone X cu performanțe îmbunătățite.

După ce și-a zăpăcit clienții prin lansarea a trei modele în septembrie. Apple se pare ca renunță la modelul standard de iPhone și va miza foarte mult pe seria X care va veni în acest an în trei variante de ecran între 5.8 inch și 6.5 inch. Totuși sperăm ca producătorii de smartphone-uri să se gândească și la buzunarele noastre, iar în acest an să nu mai vedem o creștere semnificativă de prețuri.

 

×
Subiecte în articol: 24 IT telefoane anul 2018
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close