Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Reușită importantă a României, la președinția Consiliului UE

Reușită importantă a României, la președinția Consiliului UE

Reușită importantă a României, la președinția Consiliului UE
21 Feb 2019   •   09:02

Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi ai guvernelor statelor membre a aprobat acordul provizoriu obţinut de preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene cu Parlamentul European, iar următorul pas pentru adoptarea Directivei Gazelor naturale este votul în Parlamentul European, a anunţat, joi, Ministerul Energiei. 

'Sunt foarte mulţumit că am ajuns la un acord atât de repede. Acest acord elimină o lacuna din cadrul legislativ al UE în domeniul energiei şi va garanta o aplicare coerentă a normelor Uniunii Energetice în întreaga UE. Obţinerea celor două acorduri politice consecutive ne apropie de momentul adoptării Directivei Gazelor şi închiderii acestui dosar sub Preşedinţia română', a declarat Anton Anton, ministrul Energiei. 

Revizuirea directivei privind Gazele Naturale este extrem de importantă pentru consolidarea securităţii energetice a Uniunii Europene. Preşedinţia României la Consiliul UE a avut un rol crucial în aceste negocieri care aduc garanţii că regulile Uniunii Energetice se vor aplica şi în cazul conductelor de gaze către şi din ţările terţe, susţin reprezentanţii Ministerului Energiei.  

Acest dosar se află în discuţii la nivel european de peste un an. Modificarea directivei a fost propusă de Comisia Europeană în noiembrie 2017, Parlamentul European adoptându-şi poziţia cu privire la dosar în aprilie 2018. Consiliul UE, sub Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene, a ajuns la o poziţie comună pe data de 8 februarie 2019. 

Potrivit sursei citate, modificarea directivei privind Gazele Naturale va face cadrul juridic al Uniunii Europene aplicabil în egală măsură pe tot teritoriul UE, va spori transparenţa şi va asigura certitudinea juridică atât pentru investitorii în infrastructura de gaz, cât şi pentru utilizatorii reţelelor.

×
Parteneri
Infractorii români care au speriat America
x close