Antena 3 CNN Externe Opt pasageri, care călătoreau pe un vas de croazieră, au fost abandonați pe o insulă | Printre aceștia sunt vârstnici fără pastile și o gravidă

Opt pasageri, care călătoreau pe un vas de croazieră, au fost abandonați pe o insulă | Printre aceștia sunt vârstnici fără pastile și o gravidă

Clipe de groază pentru opt pasageri ai unui vas de croazieră după ce au fost abandonați pe o insulă. Printre ei, o gravidă și o persoană cu dizabilitate.

Opt pasageri, care călătoreau pe un vas de croazieră, au fost abandonați pe o insulă | Printre aceștia sunt vârstnici fără pastile și o gravidă
Sursa foto: pexels.com
de Redacția Antena 3 CNN    |    03 Apr 2024   •   16:47

Drept pedeapsă pentru că au întârziat la îmbarcarea după un tur privat, reprezentanții navei au decis să lase opt pasageri pe cont propriu, pe o insulă africană. 

De câteva zile, cei opt pasageri de croazieră rămași în urmă pe o insulă din São Tomé și Príncipe - o țară insulară situată în Golful Guineei, în largul coastei ecuatoriale vestice a Africii Centrale - se luptă să ajungă din urmă nava Norwegian Cruise Line, în timp ce aceasta se îndreaptă spre coasta de vest a Africii.

"Opt oaspeți care se aflau pe insulă în cadrul unui tur privat, care nu a fost organizat prin intermediul nostru, au ratat ultima cursă de întoarcere la navă, prin urmare nu au respectat ora de îmbarcare a tuturor la bord, ora locală 15.00", potrivit unui comunicat al Norwegian Cruise Line.

Costurile de deplasare până la următorul port de escală disponibil pentru a se reîntoarce la navă sunt suportate de pasagerii întârziați, potrivit liniei de croazieră, care a precizat că lucrează cu autoritățile locale și comunică cu turiștii rămași în urmă.

Pentru a ajunge la navă, pasagerii întârziați au călătorit prin șase țară, în 15 ore. Din nefericire, nava nu a putut acosta în acea zi din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile și a restricțiilor legate de maree, care necesită un timp specific pentru o trecere sigură, după cum a precizat compania de croazieră.

Conform CNN, grupul încearcă în continuare să ajungă în Senegal, unde nava are programată o escală. 

Potrivit celor doi soți, mai mulți membri ai grupului sunt vârstnici, un altul este paraplegic, o femeie este însărcinată, iar o persoană nu și-a luat medicamentele pentru inimă timp de cinci zile și se simte rău.

×
Subiecte în articol: vas de croaziera pasageri turisti
Parteneri
Crimă pe stradă, în plină zi! O femeie din Olt a fost ucisă de soț
x close