Antena 3 CNN Externe Tinerii ar putea să locuiască în Marea Britanie fără permis de ședere, ca înainte de Brexit

Tinerii ar putea să locuiască în Marea Britanie fără permis de ședere, ca înainte de Brexit

Uniunea Europeană dorește să ajungă la un acord cu Marea Britanie privind libera circulație. Propunerea este ca tinerii din UE și din Regatul Unit să poată circula și lucra fără restricții.

Tinerii ar putea să locuiască în Marea Britanie fără permis de ședere, ca înainte de Brexit
Sursa foto: Profimedia Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    18 Apr 2024   •   20:45

Autoritățile britanice vor analiza propunerea Uniunii Europene.

Comisia Europeană caută discuții pentru un acord care ar permite libera circulație, așa cum se întâmpla înainte de Brexit.

Totuși, propunerea vizează doar persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, transmite BBC.

Regatul Unit derulează deja scheme cu unele țări din afara UE pentru a permite oamenilor să stea în țară pentru o perioadă de până la doi ani.

Se pare că este deschisă extinderii soluției și la statele membre UE însă preferă să semneze acorduri cu fiecare țară în parte și nu la pachet cu tot blocul comunitar.

Tinerii sub 30 de ani ar putea rămâne până la patru ani în țara de destinație

Tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani ar putea rămâne până la patru ani în țara de destinație, potrivit acordului preconizat, a precizat Comisia Europeană într-o declarație detaliată.

"Obiectivul ar fi acela de a facilita schimburile de tineri, facilitând călătoria, munca și traiul tinerilor din UE în Regatul Unit, cu reciprocitate pentru tinerii britanici aflați într-un stat membru", a precizat Comisia.
 

×
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close