Antena 3 CNN Externe Talibanii susțin că vor renunța la producția de narcotice. Experții spun că nu e așa de simplu

Talibanii susțin că vor renunța la producția de narcotice. Experții spun că nu e așa de simplu

În prima lor conferință de presă de când au preluat puterea în Afganistan, talibanii au strigat sus și tare că vor renunța la producția de narcotice, în condițiile în care peste 90% din heroina mondială este produsă în Afganistan.

Talibanii susțin că vor renunța la producția de narcotice. Experții spun că nu e așa de simplu
Sursa foto: Getty Images
de Alexandra Ionescu    |    20 Aug 2021   •   11:05

Rapoartele UNDC (biroul ONU pentru droguri și criminalitate) din ultimii cel puțin douăzeci de ani, arată mereu  aceleași date: peste 90% din heroina mondială este produsă în Afganistan.

Aceasta înseamnă că talibanii, împreună cu narcos din America de Sud, sunt cei mai puternici traficanți de droguri din lume. În ultimii zece ani au început să joace un rol foarte important pe piața de hașiș și cea de marijuana.

În prima lor conferință de presă de marți, purtătorul lor de cuvânt, Zabihullah Mujahid, a afirmat că noile autorități nu vor transforma primul producător mondial de opiu într-un veritabil narco-stat.

"Îi asigurăm pe compatrioții noștri și comunitatea internațională că nu vom produce stupefiante", a declarat Mujahid la Kabul.

"Începând de acum, nimeni nu va fi implicat (în comerțul cu heroină), nimeni nu va putea fi implicat în contrabanda cu droguri", a adăugat el.

Drogurile au devenit o resursă esenţială pentru talibani iar grupul care ar vrea să le interzică ar putea întâmpina dificultăţi, a estimat Jonathan Goodhand, expert al universităţii SOAS din Londra în comerţul internaţional de droguri.

Tema drogurilor „va face să reapară o serie de tensiuni în cadrul mişcării”, a susținut el.

„Pe de o parte, vor să-şi creeze o imagine mai moderată şi mai deschisă la angajament cu Occidentul şi realizează că interzicerea drogurilor este un mijloc de a ajunge aici.

Pe de altă parte, orice represiune i-ar afecta pe agricultorii din provinciile Helmand şi Kandahar, inima politică a talibanilor. Va trebui ca ei să lupte pentru a adopta o abordare foarte agresivă în privinţa drogurilor”, a adăugat Goodhand

Talibanii au schimbat scena internațională. Din anii 1960 până în anii 2000, Cosa Nostra și mafia din Marsilia au importat heroină din Asia de Sud-Est; monopolul opiului se afla în Indochina, în triunghiul Birmania-Laos-Thailanda.

Acum talibanii le-au luat locul, lăsând o piață reziduală în Asia de Sud-Est, cu o cotă de piață variind de la 1% la 4%. Statele Unite, dându-și seama că seniorii opiului îi trădează și că liderii traficanților au devenit talibani, au cheltuit 8 miliarde, potrivit Reuters, pentru eradicarea plantațiilor de mac.

O greșeală fatală, deoarece fermierii afgani s-au alăturat imediat talibanilor.

Ce paradox: Statele Unite au luptat investind miliarde de dolari împotriva unei gherile care s-a finanțat prin vânzarea de heroină cetățenilor americani.

Dependența de droguri în Afganistan este o epidemie pe care nimeni nu a luat-o în considerare și care crește în fiecare an, iar talibanii profită de aceasta: tinerii recruți au acces la hașiș, dar li se oferă și oportunități de acces la heroină: ”alăturați-vă milițiilor noastre și veți avea heroină” este îndemnul ocult al caporalilor talibani.

×
Subiecte în articol: Afganistan talibani heroina droguri
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close