Antena 3 CNN Externe Secretele tinereţii lui Putin: leacuri băbeşti, masaje şi înot

Secretele tinereţii lui Putin: leacuri băbeşti, masaje şi înot

Secretele tinereţii lui Putin: leacuri băbeşti, masaje şi înot
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
de M.Z.    |    05 Aug 2013   •   23:10
Preşedintele rus "nu-şi arată vârsta" datorită înotului, "leacurilor băbeşti" şi faptului că reuşeşte să-şi controleze stresul, a declarat luni medicul acestuia, într-un interviu acordat săptămânalului Itogui, potrivit Agerpres.
 
"Din punct de vedere medical, arată mult mai tânăr" de 60 ani, iar acest lucru ar avea legătură cu faptul că preşedintele nu crede în medicamente, fie ele şi cele de rutină, a apreciat directorul Centrului medical al administraţiei prezidenţiale ruse, Serghei Mironov. 

"Preferă leacurile băbeşti: ceai cu miere, baia rusească sau masajul", a explicat medicul. În plus, preşedintele a învăţat să-şi controleze stresul.
 
Nataţia este "unul dintre mijloacele sale preferate de a se reface sau a învinge stresul", a spus directorul centrului, adăugând că Vladimir Putin îşi optimizează de asemenea la maximum orele de somn. Având în vedere că preşedintele "călătoreşte mai mult decât un pilot mediu (...) moţăie în avion ca să se relaxeze", a explicat Mironov. 
 
În 2012, în presă s-au înmulţit zvonurile privind o presupusă deteriorare a stării de sănătate a lui Putin care s-ar fi datorat agravării unei răni mai vechi a acestuia la coloana vertebrală

Purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov a confirmat atunci că preşedintele suferă de pe urma unei răni uşoare căpătate la sport, dar a precizat că aceasta nu îi afectează cu nimic munca. 
 
"Este un obicei aici (în Rusia) să umflăm poveştile cu bolile înalţilor demnitari", a spus, luni, medicul-şef de la Kremlin. "Nu văd niciun motiv să ţinem secrete acest gen de informaţii, dar există o etică medicală", a adăugat totuşi acesta. 
 
Preşedintele rus, fost agent KGB şi sportiv desăvârşit (centura neagră la judo), şi-a cultivat de-a lungul anilor imaginea unui bărbat de acţiune. El a fost văzut scufundându-se în lacul Baikal, pilotând un bolid de Formula 1, vânând o balenă cu arbaleta, zburând la bordul unui bombardier, neutralizând un tigru siberian sau preluând comanda unui deltaplan pentru a dirija cocorii siberieni în migraţia lor.

În plus, Putin a pozat de la multe ori la bustul gol. Aceste acţiuni mediatizate fac în mod constant obiectul criticilor şi al glumelor pe blogosfera rusă. Detractorii săi afirmă chiar că preşedintele ar fi un adept al injecţiilor cu botox.

 

×
Subiecte în articol: Vladimir Putin inot
Parteneri
Xi Jinping, primit la Paris de Macron și Ursula von der Leyen
x close