Antena 3 CNN Externe Secretarul general ONU a prezentat o iniţiativă privind protecţia oceanelor: Oceanele noastre se încălzesc şi se extind

Secretarul general ONU a prezentat o iniţiativă privind protecţia oceanelor: Oceanele noastre se încălzesc şi se extind

Secretarul general ONU a prezentat o iniţiativă privind protecţia oceanelor: Oceanele noastre se încălzesc şi se extind
Sursa foto: Foto: INTACT Images/EPA
12 Aug 2012   •   11:52

Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a prezentat duminică în Coreea de Sud o iniţiativă privind protecţia oceanelor, împotriva poluării, pescuitului intensiv şi creşterii nivelului apelor care ameninţă sute de milioane de persoane, relatează AFP.
   
Această iniţiativă, cunoscută sub numele de "Oceans Compact", este menită să eficientizeze, în cadrul ONU, coordonarea eforturilor întreprinse în vederea protejării oceanelor aflate într-o "stare precară", a explicat Ban Ki-moon.
   
"Oceanele noastre se încălzesc şi se extind", a declarat el într-un discurs susţinut la Yeosu, în sudul Coreei de Sud, în cadrul unei Conferinţe care marchează 30 de ani de la lansarea semnării Convenţiei ONU privind dreptul mării.
   
"Riscăm schimbări ireversibile în procese pe care abia le înţelegem, ca de exemplu marii curenţi care afectează meteorologia. Creşterea nivelului acidităţii oceanelor distruge baza vieţii oceanice, iar creşterea nivelului oceanelor ameninţă să redeseneze harta lumii în detrimentul a sute de milioane de persoane, printre cele mai vulnerabile de pe planetă", a avertizat el.
   
O Comisie la nivel înalt urmează să fie constituită în vederea realizării unui plan de acţiune. Ea va fi alcătuită din oficiali politici, oameni de ştiinţă şi oceanografi, reprezentanţi ai sectorului privat şi societăţii civile, dar şi din oficiali din cadrul oragnizaţiilor ONU vizate.
   
Până în 2025, toate ţările urmează să îşi stabilească obiective de reducere a gunoaielor poluante, iar cel puţin 10% dintre zonele de coastă şi marine urmează să facă obiectul unor măsuri de protecţie.
   
Iniţiativa îndeamnă totodată la consolidarea luptei împotriva pescuitului ilegal, reconstituirea efectivelor şi eradicarea speciilor invazive.

×
Parteneri
El este tânărul de 27 de ani, ucis pe o stradă din Suceava!
x close