Antena 3 CNN Externe Bilanțul a doi ani de război: rușii au rămas fără ouă. Reacţia lui Vladimir Putin

Bilanțul a doi ani de război: rușii au rămas fără ouă. Reacţia lui Vladimir Putin

După aproape doi ani de război, creșterea inflației și costurile ridicate ale importurilor îi afectează pe ruși cum nici nu bănuiau în urmă cu aproape doi ani, când și-au început invazia în Ucraina.

Bilanțul a doi ani de război: rușii au rămas fără ouă. Reacţia lui Vladimir Putin
Sursa foto: X
de Redacția Antena 3 CNN    |    14 Dec 2023   •   21:40

Prețul ouălor a crescut cu 42,4% de la începutul anului până acum, iar rușii stau la cozi imense pentru a face rost de un cofrag de ouă.

Acesta ar fi efectul direct al sancțiunilor occidentale aplicate Rusiei de la începerea războiului cu Ucraina.

Pe rețelele de socializare au apărut în această săptămână mai multe clipuri video cu rușii care stau la cozi imense, în frig, la tarabele vânzătorilor locali, ca să evite prețurile mari din supermarketuri.

Și, ca să ajungă la toată lumea, se dau doar 20 de ouă de persoană.

”În Belgorod, oraș din sudul Rusiei, oamenii stau la coadă într-o piață ca să cumpere zece ouă cu 63 de ruble (0,64 euro). În supermarketuri, prețul este de 150 de ruble (1,53 euro)”, potrivit Libertatea

Drept răspuns, președintele Vlad Putin dă vina pe guvern.

”Îmi cer iertare pentru acest lucru, dar acesta este un eşec al activităţii guvernului... Promit că situaţia va fi corectată în viitorul apropiat", a declarat Putin, în cadrul unei conferințe de presă de joi.

×
Subiecte în articol: oua Vladimir Putin Rusia
Parteneri
Momentul terifiant când un stâlp e înghițit de craterul din Slănic
x close