Antena 3 CNN Externe Republica Moldova Dan Voiculescu: Liderii politici români nu au avut o strategie riguroasă pentru a apropia Republica Moldova de Europa și Statele Unite

Dan Voiculescu: Liderii politici români nu au avut o strategie riguroasă pentru a apropia Republica Moldova de Europa și Statele Unite

Dan Voiculescu: Liderii politici români nu au avut o strategie riguroasă pentru a apropia Republica Moldova de Europa și Statele Unite
09 Iul 2019   •   10:50

Profesorul Dan Voiculescu vorbește într-o postare pe blog-ul personal despre faptul că liderii politici români nu au avut nicio strategie pentru a apropia Republica Moldova de Europa și Statele unite și că decidenții politici de la București ar putea avea ”realizări istorice” privind garantarea unui parcurs european al românilor moldoveni.

”În ultimii 12 ani, de când am devenit membri ai Uniunii Europene, în afara unor declarații de bune intenții și a unor acțiuni simbolice – v. inclusiv populismele cu care Traian Băsescu mergea “la ciupeală” de voturi peste Prut – liderii politici români nu au avut o strategie riguroasă pentru a apropia Republica Moldova de Europa și Statele Unite.

Iar dacă noi n-am făcut nimic pentru a ne ajuta, e absurd să ne așteptăm să ne facă alții treaba.

Recentul acord dintre Statele Unite, Uniunea Europeană și Federația Rusă a oferit Moldovei șansa unui nou început. Dar, în contextul în care premierul Maia Sandu, cetățean român, este forțată să coabiteze cu Igor Dodon, un adversar declarat al limbii române și al moștenirii culturale românești, situația de la Chișinău este departe de a se fi limpezit.

Ce fac reprezentanții instituționali ai României, astăzi, când Igor Dodon a reluat tema “națiunii civice moldovenești” – teza sovietică prin care s-a încercat constant “de-românizarea” Moldovei? Nimic.

După ce s-au agitat zgomotos dar ineficient în anticamerele sălilor în care s-au decis deținătorii funcțiilor europene, liderii politici români își iau acum avânt pentru alegerile prezidențiale, făcându-și curaj, pe principiul “țineți-mă bine că altfel candidez”. Pierduți în mize și rivalități minore, n-au timp de Moldova, ascunzându-și dezinteresul sub scuza că “oricum, nu s-ar mai putea schimba nimic”. E fals.

România poate face enorm pentru Moldova și pentru propria istorie.

De exemplu, putem propune partenerilor noștri strategici – Statele Unite și UE – un proiect înțelept și pragmatic pentru a garanta destinul european al românilor moldoveni. Poate că, la început, nu vom fi auziți. Dar dacă ne vom susține cauza cu tenacitate și argumente obiective, vom începe să contăm.

Parteneriatul strategic cu Statele Unite ne oferă premisa unor realizări istorice. Depinde de noi dacă vom da consistență acestui Parteneriat sau, din contră, vom continua doar să îl agățăm la butonieră în timp ce ne vedem de aceleași răfuieli politice fără orizont” scrie Dan Voiculescu pe blog.

×
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close