Antena 3 CNN Externe Raytheon a primit un contract pentru a produce un sistem Patriot destinat României

Raytheon a primit un contract pentru a produce un sistem Patriot destinat României

Raytheon a primit un contract pentru a produce un sistem Patriot destinat României
25 Mai 2018   •   12:48

Compania americană Raytheon a anunţat vineri că a primit de la armata SUA un contract în valoare de 395,8 milioane de dolari pentru producţia unui sistem Patriot destinat României, informează PR Newswire. 

Anunţat de Departamentul american al Apărării în data de 24 mai, contractul prevede că Raytheon va construi primul sistem Patriot nou-nouţ destinat României. 

"Vom utiliza ceea ce am învăţat după construirea a 220 de unităţi pentru a îndeplini nevoile României", a declarat Tom Laliberty, vice-preşedintele diviziei de Integrated Air and Missile Defense de la Raytheon. 

Raytheon este companie din domeniul tehnologiei şi inovaţiei care a înregistrat în 2017 venituri în valoare de 25 de miliarde dolari şi 64.000 de angajaţi. Aceasta este specializată în soluţii de apărare, guvernare civilă şi securitate cibernetică. Raytheon are sediul în Waltham, Massachusetts. 

Săptămâna trecută, Michael D. Ellinson, Country Manager România, Raytheon International, Inc. declara într-o întâlnire cu presă că Raytheon este pregătită să semneze un memorandum de înţelegere cu Romaero, privind furnizarea de componente necesare sistemului Patriot, şi se află în discuţii cu Ministerul Apărării Naţionale pentru a identifica împreună companiile româneşti care pot deveni furnizori Patriot. 

În octombrie 2017, Raytheon a semnat un Memorandum de Întelegere cu Aerostar, compania aflându-se în momentul de faţă în proces de negociere pentru semnarea de noi Memorandumuri de Întelegere cu mai multe companii româneşti. 

Cele 15 state care utilizează sau au comandat sisteme Patriot sunt Statele Unite ale Americii, Olanda, Germania, Japonia, Israel, Arabia Saudită, Kuweit, Taiwan, Grecia, Spania, Coreea de Sud, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Polonia şi România.

×
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close