Antena 3 CNN Externe Radu Tudor: "Sub Vladimir Putin, Rusia a redevenit cel mai mare pericol mondial și se transformă în Coreea de Nord 2. Aliații au 40.000 de soldați pe flancul estic NATO!"

Radu Tudor: "Sub Vladimir Putin, Rusia a redevenit cel mai mare pericol mondial și se transformă în Coreea de Nord 2. Aliații au 40.000 de soldați pe flancul estic NATO!"

Analistul militar Radu Tudor a comentat, la Antena 3 CNN, contextul și consecințele noului mandat prezidențial de șase ani pe care l-a început Vladimir Putin, printr-o ceremonie televizată, la Kremlin.

de Redacția Antena 3 CNN    |    07 Mai 2024   •   14:50

"Încă 6 ani cu Vladimir Putin înseamnă mai mult decât a domnit Iosif Vissarionovici Stalin. Putin vrea să îl întreacă pe Stalin în ceea ce privește crimele la adresa vecinilor Rusiei dar și crimele de pe teritoriul Federației Ruse. Mor sute de mii de ruși într-un război ilegal și neprovocat, într-un război de invazie în Ucraina.

Rușii sunt într-un moment extrem de complicat, cu un dictator care se menține la putere de 25 de ani, cu așa-zise alegeri, cu așa-zise ceremonii de investitură. Este o dictatură sângeroasă pe teritoriul Federației Ruse. Țara aceasta, din păcate, a redevenit cel mai mare pericol mondial sub mandatul ofițerului KGB Vladimir Putin. Și suntem avertizați că ceea ce face Putin acum în Ucraina ar vrea să facă și în alte țări. În planul prezentat înaintea invaziei totale din februarie 2022, guvernul Rusiei, Vladimir Putin, personal, a transmis Occidentului că vrea, din nou, să fie câteva țări sub sfera de influență a Moscovei.

Noi știm cum ne-am eliberat: prin sânge, printr-o revoluție dureroasă. Am scăpat de dictatură, am scăpat de ceea ce vedem acum la televizor. Generația mea a trăit astfel de momente de stalinism absolut înfiorător în perioada lui Nicolae Ceaușescu. Tânăra generație din România poate să vadă acum cam cum arată chipul monstruos al unei dictaturi, al unei Rusii care, din păcate, practică pe bandă rulantă crime de război în Ucraina: trag cu rachete de croazieră și rachete hipersonice în copii și în bătrâni. Aceasta este Rusia lui Putin.

Radu Tudor: Aliații au amplasat 40.000 de militari pe flancul estic al NATO

Credeam, în anii '90, că Rusia va deveni un partener de dialog, o țară cu care se poate vorbi, o țară care își respectă tratatele pe care le-a semnat. Occidentul se uită cu maximă îngrijorare la ceea ce face Vladimir Putin în momentul acesta și la ceea ce va urma în următorii 6 ani, cu avertizarea explicită din partea lui Putin că, după 25 de ani de putere, vrea să declanșeze un război cu Occidentul, vrea să atace state membre NATO, vrea să dezmembreze alianțe de securitate, vrea să încalce pe bandă rulantă toate tratatele pe care Rusia le-a semnat în ultimii 30 de ani. Ceea ce vedem acum este transformarea Rusiei în Coreea de Nord 2. Și din păcate, lucrul acesta nu se va opri, se va amplifica. 

O spun încă o dată: Rusia este cel mai mare pericol la adresa păcii și securității mondiale. În momentul de față, Occidentul trebuie să o monitorizeze cu foarte mare îngrijorare.

Trebuie să supraveghem 24 de ore din 24 toate mișcările de trupe pe care Rusia le face în proximitatea frontierelor NATO. Nu trebuie să fim luați prin surprindere, trebuie să întărim și mai mult flancul de est al NATO, care în momentul de față are 40.000 de militari amplasați și tehnică prepoziționată. Pe măsură ce a crescut amenințarea Rusiei, noi ne-am pregătit pentru apărare. Dar o Rusie sprijinită de Iran, de China și de Coreea de Nord nu poate să fie decât un mare pericol pentru noi. 

×
Parteneri
Incendiu puternic într-o parcare plină cu TIR-uri, la Timişoara!
x close