Antena 3 CNN Externe Localitatea din Europa în care cetățenii au votat să se interzică folosirea telefoanelor pe stradă

Localitatea din Europa în care cetățenii au votat să se interzică folosirea telefoanelor pe stradă

Cetățenii dintr-o localitate europeană au fost chemați la urne pentru a decide dacă vor restricţiona sau nu utilizarea smartphone-urilor pe stradă. Primarul consideră că aceasta este o problemă de sănătate publică şi doreşte să ajute în special părinţii să limiteze timpul petrecut în faţa ecranelor.

de Roxana Mihăiescu    |    05 Feb 2024   •   11:30

Specialiștii din domeniul sănătății trag un semnal de alarmă asupra efectelor nocive ale timpului excesiv petrecut în fața ecranelor, însă până acum nu au fost luate măsuri concrete de către autorități.

Sâmbătă, 3 februarie 2024, peste 1.800 de locuitori din Seine-Port (Seine-et-Marne) au fost chemați la referendum pentru a vota interzicerea folosirii telefoanelor pe stradă.

Tcetabăra în favoarea limitării a câștigat cu 54% din voturi exprimate.

Astfel, atât cetățenii din Seine-Port (Seine-et-Marne), cât și vizitatorii lor, vor trebui acum să-și restricționeze utilizarea telefoanelor mobile pe stradă. 

Vincent Paul-Petit, primarul din Seine-Port, susține că a decis să aplice măsura ca urmare a faptului că problema este mult mai gravă decât pare.

”Oamenii au impresia că ne amestecăm în viaţa lor. Eu nu vreau asta! Dar există o problemă de sănătate publică. Trebuie să îi ajutăm”, a spus el, notează Le Parisien.

Restricția este o premieră în Franța. Măsura propusă de municipalitate prevede interzicerea utilizării smartphone-urilor în magazine, în faţa şcolilor, în parcuri sau atunci când se merge pe trotuare.

Medicul Tudor Ciuhodaru susține că măsura nu este una potrivită, asta pentru că este nevoie de o altă abordare, și anume, educație pentru sănătate.

”În primul rând, orice lege care nu prevede și anumite sancțiuni este ca și cum am spune că nu putem trece pe roșu, dar ce se întâmplă după aceea?

Este evident că partea asta cu telefoanele și tot ce înseamnă expunerea copiilor la radiații este o problemă de sănătate publică, dar eu cred că se reglementeză prin educație, nu prin astfel de măsuri.

Dacă ne gândim că, la ora actuală nu putem supraviețui fără telefon, cum ne mai putem orienta sau cum putem căuta informații într-un oraș precum acesta?

Din punctul meu de vedere, e nevoie de o altă abordare, și anume, educație pentru sănătate, o singură sănătate așa cum am făcut și ca vice-președinte al Comisiei de Sănătate în Parlamentul European, asta poate să fie soluția corectă”, a explicat Tudor Ciuhodaru, medic primar medicină de urgență, în direct, la Antena 3 CNN.
 

×
Parteneri
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”
x close