Antena 3 CNN Externe Un tânăr a ajuns la spital după ce a vrut să "îmbrățișeze" celebrul jet de apă din Geneva

Un tânăr a ajuns la spital după ce a vrut să "îmbrățișeze" celebrul jet de apă din Geneva

Un tânăr a vrut să atingă jetul de apă de la Geneva, care ţâşneşte din Lacul Leman, şi a ajuns la spital.

Un tânăr a ajuns la spital după ce a vrut să "îmbrățișeze" celebrul jet de apă din Geneva
Sursa foto: profimediaimages.ro
de Redacția Antena 3 CNN    |    23 Aug 2023   •   19:51

După ce a atins luni seara bariera de acces a jetului de apă, tânărul a încercat mai întâi să-şi pună faţa pe gaura din care apa ţâşneşte cu aproximativ 200 de kilometri pe oră - 500 de litri pe secundă -, potrivit datelor Serviciilor Industriale ale Genevei (SIG), care gestionează cel mai celebru monument din oraş.

Tânărul a fost aruncat violent în spate şi după ce şi-a revenit, a vrut să ia jetul în braţe. Forţa apei l-a aruncat câţiva metri în aer şi a căzut pe dala din jurul gurii, după care s-a aruncat în apă.

Foto: profimediaimages.ro

"Agenţii au venit să ceară întreruperea jetului de apă de urgenţă, pentru a-l putea căuta", declară un martor cotidianului 20 minutes.

Poliţiştii l-au salvat şi l-au ridicat în ambarcaţiunea lor, a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei din Geneva. Preluat de o ambulanţă, tânărul a fost condus la spitalul din Geneva.

Geneva este dotată cu un jet de apă din 1891, iar cel care funcţionează în prezent a fost inaugurat în 1951.

El a devenit simbolul oraşului elveţian.

×
Subiecte în articol: geneva Lacul Leman spital jet de apă
Parteneri
Marius Budăi anunță o nouă creștere a salariilor în România!
x close