Antena 3 CNN Externe Israelul, în corzi după ce a ucis în Gaza lucrători umanitari din Marea Britanie, SUA, Canada, Australia și Polonia

Israelul, în corzi după ce a ucis în Gaza lucrători umanitari din Marea Britanie, SUA, Canada, Australia și Polonia

Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a condamnat uciderea a șapte lucrători umanitari în Gaza de către armata israeliană.

de Redacția Antena 3 CNN    |    03 Apr 2024   •   09:56

Biden s-a declarat "indignat și cu inima zdrobită" și a acuzat Israelul că nu face suficient pentru a-i proteja pe lucrătorii umanitari.

Autoritățile din statul evreu au promis o anchetă independentă după ce Marea Britanie, SUA, Canada, Australia și Polonia au pierdut cetățeni în atacul desfășurat luni.

Președintele israelian Isaac Herzog s-a văzut nevoit să prezinte scuze pentru uciderea acestor cetățeni străini.

De la Washington, președintele american a cerut ca ancheta israeliană să fie efectuată rapid, să stabilească responsabilități, iar concluziile ei să fie făcute publice.

Cele șapte victime lucrau pentru organizația World Central Kitchen, WCK, și tocmai terminaseră de livrat un transport umanitar în Gaza.

WCK a anunțat imediat după atac că își suspendă operațiunile în Gaza.

În GALERIA FOTO următoare, imagini cu resturile convoiului umanitar WCK după atacu israelian și pașapoartele unora dintre victime:

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Reacții furioase în capitalele occidentale după uciderea lucrătorilor umanitari

Trei dintre lucrătorii umanitari ai WCK uciși luni erau cetățeni britanici.

Un cetățean polonez, o femeie australiană, un palestinian și un bărbat cu dublă cetățenie, americană și canadiană, au fost, de asemenea, omorâți în atacul israelian efectuat din aer.

Premierul britanic Rishi Sunak a discutat marți cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Calificând situația din Gaza drept "tot mai intolerabilă", Sunak a cerut o anchetă "independentă, completă și transparentă" în legătură cu uciderea lucrătorilor umanitari. El a mai solicitat ca Israelul să pună capăt restricțiilor asupra ajutorului umanitar și să protejeze civilii din Gaza.

Premierul australian Anthony Albanese a afirmat că "a transmis furia și îngrijorarea Australiei" într-o lungă convorbire prin telefon cu premierul israelian Netanyahu și că așteaptă o "explicație completă și adecvată" pentru uciderea lucrătorilor umanitari.

Ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, a declarat că i-a cerut omologului său Israel Katz o anchetă independentă.

Premierul canadian Justin Trudeau a declarat că atacul asupra convoiului umanitar atrage o "responsabilitate deplină" și a comentat că este "absolut inacceptabil ca lucrătorii umanitari să fie uciși" de către armata israeliană.

Netanyahu, după uciderea lucrătorilor umanitari: "Astfel de lucruri se întâmplă în război"

Recunoscând că forțele israeliene au lovit "oameni nevinovați", premierul israelian a declarat: "Din nefericire, în ultimele 24 de ore a existat un caz tragic în care forțele noastre au lovit neintenționat oameni nevinovați în Fâșia Gaza. Astfel de lucruri se întâmplă în război. Verificăm până la capăt, suntem în contact cu guvernele (străine) și vom face totul pentru ca un astfel de incident să nu se mai întâmple".

WCK, fondată de celebrul chef José Andrés, este unul dintre principalii furnizori de ajutoare pentru Gaza.

În urmă cu patru zile, organizația a comunicat că a trimis în enclavă peste 1.700 de camioane cu alimente.

După incidentul de luni, WCK a anunțat că își întrerupe imediat operațiunile în regiune și a publicat imagini cu membrii săi uciși în atacul israelian.

Aceștia sunt: 

  • Lalzawmi "Zomi" Frankcom, o femeie cu cetățenie australiană
  • Damian Sobol, cetățean polonez
  • Saifeddin Issam Ayad Abu Taha, cetățean palestinian
  • Jacob Flickinger, cetățean americano-canadian
  • John Chapman, cetățean britanic
  • James Henderson, cetățean britanic
  • James Kirby, cetățean britanic

Sobol, Abu Taha și Flickinger lucrau în echipa umanitară a WCK, condusă de Frankom, iar Chapman, Henderson și Kirby făceau parte din echipa de securitate a organizației.

Potrivit WCK, convoiul umanitar format din trei vehicule a fost lovit în timp ce părăsea o locație din Deir al-Balah, unde descărcase peste 100 de tone de produse alimentare intrate în Gaza pe ruta maritimă.

Două dintre cele trei vehicule din convoi erau blindate și aveau la vedere logo-ul organizației caritabile.

Toate trei mașinile au fost lovite în timpul atacului israelian.

WCK a declarat că și-a coordonat deplasarea convoiului cu forțele israeliene, IDF.

Circa 200 de lucrători umanitari, uciși în Gaza de la începutul războiului dintre Hamas și Israel

Cel puțin 196 de lucrători umanitari au fost uciși în Gaza începând din octombrie, luna în care gruparea islamistă Hamas a atacat Israelul și a marcat începutul unui război sângeros în enclava palestiniană.

Datele provin de la Aid Worker Security Database, o bază de date finanțată de SUA, care înregistrează incidentele majore de violență împotriva personalului umanitar.

După aproape șase luni de război, o mare parte din Gaza este devastată, în timp ce operațiunile militare ale statului evreu continuă în enclavă.

Atacul Hamas din 7 octombrie s-a soldat cu uciderea a aproximativ 1.200 de persoane în Israel. Comandourile islamiste au luat, atunci, 253 de ostatici. O pare au fost eliberați în timpul unui armistițiu temporar de o săptămână, însă aproximativ 130 au rămas în captivitatea Hamas iar dintre aceștia cel puțin 34 sunt presupuși morți.

În cele șase luni de război, numărul persoanelor ucise în Gaza a ajuns aproape de 33.000, potrivit Ministerului Sănătății din enclavă, condus de Hamas.

×
Parteneri
Incendiu puternic la locomotiva unui tren cu zeci de călători, în gara Hodoni din Timiș
x close