Antena 3 CNN Externe Un hotel de lux gigantic, în formă de Lună, va fi construit în Dubai. Cum va arăta complexul turistic

Un hotel de lux gigantic, în formă de Lună, va fi construit în Dubai. Cum va arăta complexul turistic

O echipă de antreprenori din turismul spațial plănuiește să construiască o serie de hoteluri gigantice în formă de sferă, care să arate ca Luna, în mai multe locații de pe glob.

Un hotel de lux gigantic, în formă de Lună, va fi construit în Dubai. Cum va arăta complexul turistic
Sursa foto: Facebook/ Moon World Resorts
de Mia Lungu    |    03 Oct 2022   •   12:30

Echipa din spatele Moon World Resorts ar avea în plan să contruiască primul hotel în formă de Lună în Dubai, potrivit CNN.

Fiecare sferă va fi o reprezentare la 360 de grade a Lunii la scară mare, completată cu cratere și textură cu aspect realist. Fiecare Lună s-ar putea ridica la 224 de metri înălțime, cu o circumferință de aproximativ 622 de metri, în funcție de locație și planurile de construcție care vor fi aprobate.

În timp ar urma să se construiască patru astfel de resorturi, la standard de cinci stele: în America de Nord, Europa, Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Asia. 

Antreprenorul canadian Michael R. Henderson, co-fondatorul Moon World Resorts, a declarat pentru CNN Travel că ideea centrală a proiectului a plecat de la faptul că Luna este un "brand ultra-recunoscut".

"Șapte miliarde și jumătate de oameni îl știu, toată lumea îl iubește", spune el.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Potrivit lui Henderson, fiecare Moon World Resort va fi "o stațiune de destinație foarte luxoasă și contemporană, complet integrată, cu o mulțime de componente pe care turiștii le cunosc deja". De exemplu, un centru de convenții, restaurante, spa, fiecare cu tematică lunară.

Planurile create de arhitecți prevăd interioare în stilul unei nave spațiale și divertisment tematic, inclusiv ceea ce Henderson consideră ca fiind punctul culminant al atracției, o experiență care reproduce cum este să mergi pe Lună.

"Îți vom oferi șansa ca, în timpul vieții tale, să mergi pe pe ceea ce vei crede a fi suprafața lunară”, spune Henderson.

Moon World Resorts este în lucru de două decenii. Compania se așteaptă ca, în urma unei investiții de 5 miliarde de dolari până la sfârșitul anului 2022, primul resort să fie gata peste cinci ani, în 2027.

"Oamenilor le plac planurile, randările, să își dea seama cum ar urma să fie. Dar cred că mulți oameni vor fi entuziasmați când se vor uita de fapt la cea mai mare sferă din lume. Asta va fi cu adevărat uimitor", a declarat coordonatorul de proiect.
 

×
Subiecte în articol: Dubai hotel de lux Luna
Parteneri
Stare de alertă în Cluj-Napoca, după ce o stradă principală s-a surpat
x close