Antena 3 CNN Externe Grecia vrea să ceară Germaniei despăgubiri de război. „Este o datorie istorică şi morală”

Grecia vrea să ceară Germaniei despăgubiri de război. „Este o datorie istorică şi morală”

Grecia vrea să ceară Germaniei despăgubiri de război. „Este o datorie istorică şi morală”
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    18 Apr 2019   •   08:46

Parlamentul grec a votat miercuri seara o rezoluţie prin care cere guvernului să facă demersuri oficiale pentru a solicita reparaţii de război Germaniei pentru crimele comise în timpul ocupaţiei naziste, un subiect contestat de Berlin, transmite AFP.

„Parlamentul solicită guvernului grec să adopte orice acţiune diplomatică sau juridică pentru a satisface orice pretenţie a statului grec referitoare la primul şi la al doilea război mondial”, se arată în rezoluţie.

Majoritatea deputaţilor, fie că aparţin partidului de stânga Syriza al premierului Alexis Tsipras sau principalelor partide de opoziţie, dreapta Noua Democraţie şi socialiştii din Partidul Kinal, au votat în favoarea acestei moţiuni.

„Este o datorie istorică şi morală, o datorie faţă de memoria eroilor din trecut (...) mai ales în acest moment în care extrema dreaptă, naţionalismul şi rasismul ameninţă Europa”, a susţinut Alexis Tsipras în faţa parlamentarilor.

×
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close