Antena 3 CNN Externe Doi morţi, 18 răniţi şi 12 dispăruţi după o explozie puternică într-o uzină de gaz din China

Doi morţi, 18 răniţi şi 12 dispăruţi după o explozie puternică într-o uzină de gaz din China

Doi morţi, 18 răniţi şi 12 dispăruţi după o explozie puternică într-o uzină de gaz din China
19 Iul 2019   •   23:08

Cel puţin doi oameni au murit, 18 au fost răniţi şi 12 sunt daţi dispăruţi în urma unei explozii foarte puternice care s-a produs vineri într-o uzină de gazificare din centrul Chinei, au anunţat media oficiale, citate de AFP şi dpa.

Deflagraţia s-a produs în jurul orei locale 17.45 (09.45 GMT) într-un atelier al uzinei Henan Coal Gas, situată în localitatea Yima, în municipalitatea Sanmenxia, aflată la circa 900 km sud-vest de Beijing, informează Xinhua.

Explozia a afectat o unitate de separare a aerului din uzină, dar nu şi zonele rezervoarelor de gaz, a precizat agenţia, citând o sursă din cadrul autorităţilor locale.

Explozia a distrus geamurile şi uşile imobilelor pe o rază de 3 km, "iar unele uşi aflate la interior au fost şi ele aruncate de suflul exploziei", a relatat televiziunea de stat CCTV pe contul său de pe reţeaua socială Weibo.

CCTV a difuzat şi înregistrări video cu o enormă ciupercă de fum gri, cu geamurile sparte ale clădirilor şi fragmente de zidărie de la sol, locuitori panicaţi şi medici care le acordau îngrijiri răniţilor.

O uzină de gazificare transformă cărbunele şi diferite materii organice în gaz, utilizabil apoi pentru producţia de electricitate sau generatoare de electricitate cu combustibil.

Explozii accidentale se produc frecvent în China în sectorul industrial, notează AFP.

În martie, explozia unei uzine chimice la Yancheng, oraş situat la 260 km nord de Shanghai, a provocat moartea a 78 de persoane şi a devastat locuinţe pe mai mulţi kilometri în jur. Compania fusese în trecut criticată în mai multe rânduri pentru nerespectarea unor reglementări în materie de mediu.

În noiembrie 2018, o scurgere de gaz la o uzină chimică a provocat o explozie soldată cu 23 de morţi, la Zhangjiakou, oraşul gazdă a Jocurilor Olimpice de iarnă din 2022 aflat la circa 200 km nord-vest de Beijing.

Însă unul dintre cele mai grave accidente industriale este cel produs în 2015 la Tianjin. O explozie gigantică la un depozit de produse chimice s-a soldat cu cel puţin 165 de morţi în acest mare oraş portuar, aflat la circa 120 km de Beijing.

Site-ul industrial stoca circa 700 de tone de cianură de sodiu foarte toxică, alături de multe mii de tone de alţi compuşi chimici periculoşi.

Fostul primar al oraşului, care a condus comitetul însărcinat cu gestionarea catastrofei, a fost condamnat în 2017 la 12 ani de închisoare pentru corupţie.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close